Toate știrile despre DNA în ziarul Cuget Liber Online.

Direcția Națională Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. 

Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene. 

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.
De ce a fost necesară constituirea unei structuri specializate de parchet doar pentru combaterea a corupției la nivel înalt și mediu, atâta timp cât corupția mică, sau mai bine spus, corupția de zi cu zi, "corupția de ghișeu" este un fenomen pe care cetățenii îl resimt în mod mult mai direct?
Răspunsul este următorul: corupția la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane corupte care dețin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activitățile infracționale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalității "gulerelor albe" este nevoie de o instituție specializată, independentă și dotată cu resurse corespunzătoare. Rezultatele concrete ale instituției specializate în combaterea corupției la nivel înalt sunt menite să descurajeze corupția la toate nivelurile.
DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
1450 articole cu tagul "DNA". Ultima știre adaugata : Miercuri, 03 Iunie 2026.

Cuget Liber -
15 Octombrie 2018
DNA a anunțat, ieri, că a fost pus sechestru până la concurența sumei de 15.096.000 euro pe bunurile deținute de cei cinci inculpați cercetați în dosarul de corupție privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, pr ...
Cuget Liber -
12 Octombrie 2018
DNA a anunțat vineri că a fost pus sechestru până la concurența sumei de 15.096.000 euro pe bunurile deținute de cei cinci inculpați cercetați în dosarul de corupție privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, pr ...
Cuget Liber -
12 Octombrie 2018
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat vineri dimineață că Ministerul Justiției a primit avizul de la CSM privind desemnarea Adinei Florea în funcția de procuror-șef DNA și că acesta va fi analizat luni, apoi va ...
Cuget Liber -
09 Octombrie 2018
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, ieri, propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, de numire a Adinei Florea ca procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. "În ...
Cuget Liber -
08 Octombrie 2018
Adina Florea, propusă de ministrul Justiției pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a susținut luni interviul în fața secției pentru procurori a CSM. Avizul este, însă, consultativ, ...
Cuget Liber -
08 Octombrie 2018
Procurorul Adina Florea de la Parchetul Tribunalului Constanța, propusă de ministrul Justiției pentru conducerea DNA, ar urma să fie audiată luni în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ...
Cuget Liber -
27 Septembrie 2018
Fostul primar al sectorului 6 Cristian Poteraș a fost trimis în judecată, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu obținere de foloase n ...
Cuget Liber -
27 Septembrie 2018
Audierea procurorului Adina Florea de la Parchetul Tribunalului Constanța, propusă de ministrul Justiției pentru conducerea DNA, a fost amânată pentru data de 8 octombrie. De altfel ședința a fost destul de tensionată. N ...
Cuget Liber -
27 Septembrie 2018
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, azi, că se va pronunța pe 1 octombrie cu privire la cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale într-un dosar care îl vizează pe președintele PSD, Liviu Dragnea.DNA a de ...
Cuget Liber -
27 Septembrie 2018
Adina Florea, propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DNA, susține joi interviul în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Avizul proc ...
14 Septembrie 2018
Lucica Golban, șefa Serviciului de Informații Fiscale din cadrul AJFP Timiș, a fost reținută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de mită, informează DNA. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii ...
13 Septembrie 2018
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei ...
Cuget Liber -
12 Septembrie 2018
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: RUSNAC VASILE, responsabil tehnic din partea Arh ...
11 Septembrie 2018
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că este important ca Direcția Națională Anticorupție să rămână în afara controlului politic și să continue lupta anticorupție."Nu comentez, prefer ca politicienii să ste ...
Cuget Liber -
07 Septembrie 2018
UPDATE - Adina Florea va fi audiată de Secția pentru Procurori a CSM pe 27 septembrie, iar avizul va fi transmis ministrului Justiției pe 2 octombrie.***Secția pentru procurori din CSM discută, vineri, stabilirea calenda ...
Cuget Liber -
06 Septembrie 2018
Adina Florea, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA, s-a declarat "onorată și emoționată" că a fost aleasă. "Sunt onorată și emoționată. Trebuie să îmi revin, pentru că am avut emoții mari, aproape că nu îmi ...
Cuget Liber -
06 Septembrie 2018
Tudorel Toader, ministrul Justiției, anunță joi, la ora 13.00, propunerea pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. El a intervievat șase candiddați."La orele 13,00, propunerea pentru procuror-ș ...
Cuget Liber -
04 Septembrie 2018
Ultimii trei procurori declarați admiși la selecția pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție au susținut susține marți interviurile cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Ministrul va ...
Cuget Liber -
31 August 2018
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, în stațiunea Mamaia, că noul procuror-șef al DNA trebuie să fie o persoană care să aibă cunoștințe juridice solide și un profil moral care să-l recomande ...
25 August 2018
Ministerul Justiției a publicat, vineri, lista finală a procurorilor care și-au depus candidaturile pentru funcția de șef al DNA. Dacă inițial s-a anunțat că sunt patru candidați, după publicarea oficială a listei a reie ...
Cuget Liber -
21 August 2018
Paula Tănase, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, și-a depus candidatura la selecția organizată de Ministerul Justiției pentru funcția de șef al DNA.Informația a fost confirmată pentru AGERP ...
21 August 2018
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, ieri, că, până în prezent, niciun procuror nu s-a înscris la selecția pentru funcția de șef al DNA."M-am interesat la Direcția de Resurse Umane. În clipa asta când vorbim, ...
Cuget Liber -
20 August 2018
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni că, până în prezent, niciun procuror nu s-a înscris la selecția pentru funcția de șef al DNA."M-am interesat la Direcția de Resurse Umane. În clipa asta când vorbim, nu ...
Cuget Liber -
31 Iulie 2018
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, suspendarea din funcție a fostului șef al DNA Ploiești Lucian Onea și a procurorului Mircea Negulescu, scrie romaniatv.netProcurorul Mircea N ...
28 Iulie 2018
Ministerul Justiției a anunțat, vineri, că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcția de procuror șef al DNA, urmând ca procedura de selecție să fie reluată."În cadrul procesului de selecție ...
Cuget Liber -
27 Iulie 2018
Noua procedură de selecție pentru postul de procuror-șef al DNA va avea loc în perioada 6 august - 6 septembrie, interviurile pe care procurorii candidați le vor susține cu ministrul Tudorel Toader fiind programate în pe ...
Cuget Liber -
26 Iulie 2018
Cei patru candidați pentru postul de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - procurorii DNA Marius Iacob, Florentina Mirică, Elena Grecu și Cristian Lazăr de la Parchetul instanței supreme - susțin, înce ...
Cuget Liber -
23 Iulie 2018
Procurorul Elena Grecu și-a depus luni candidatura la selecția organizată de Ministerul Justiției pentru funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție.Candidatura acesteia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de mini ...
Cuget Liber -
23 Iulie 2018
Marius Iacob este al doilea candidat care și-a depus candidatura pentru șefia DNA.După Florentina Mirică și Marius Iacob și-a depus candidatura pentru șefia DNA. Amandoi sunt considerați apropiați de fosta șefă a parchet ...
Cuget Liber -
23 Iulie 2018
Luni, 23 iulie, este ultima zi pentru depunerea candidaturilor, la Ministerul Justiției, pentru a intra în concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DNA. Primul procuror care și-a depus candidatura este Flore ...
Pagina a fost generata in 0.0809 secunde