Toate știrile despre DNA în ziarul Cuget Liber Online.

Direcția Națională Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. 

Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene. 

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.
De ce a fost necesară constituirea unei structuri specializate de parchet doar pentru combaterea a corupției la nivel înalt și mediu, atâta timp cât corupția mică, sau mai bine spus, corupția de zi cu zi, "corupția de ghișeu" este un fenomen pe care cetățenii îl resimt în mod mult mai direct?
Răspunsul este următorul: corupția la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane corupte care dețin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activitățile infracționale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalității "gulerelor albe" este nevoie de o instituție specializată, independentă și dotată cu resurse corespunzătoare. Rezultatele concrete ale instituției specializate în combaterea corupției la nivel înalt sunt menite să descurajeze corupția la toate nivelurile.
DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.
1450 articole cu tagul "DNA". Ultima știre adaugata : Miercuri, 03 Iunie 2026.

Cuget Liber -
24 Iulie 2015
Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, va fi audiat, azi, la sediul DNA - Structura Teritorială Timiș, fiind luat de acasă, în cursul după-amiezii, după perchezițiile care au avut loc la domiciliul său di ...
24 Iulie 2015
Flagrant cu peripeții, ieri după-amiază, la Constanța. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au organizat un flagrant în Portul Turistic Tomis. Ținta a fost un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Jude ...
23 Iulie 2015
UPDATE: Polițistul LAURENȚIU DOBRE a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.UPDATE: Audierile au luat sfârșit iar anchetatorii au decis să îl rețină pe subcomisarul de poliție pentru 24 de ore. Potriv ...
23 Iulie 2015
Gabriel Berca, fost consilier prezidențial și fost ministru al Internelor, a fost reținut de DNA. el este acuzat de trafic de influență în perioada 2010-2012, după ce ar fi primit 180.000 de euro de la un om de afaceri, ...
Cuget Liber -
23 Iulie 2015
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, în aceste momente, percheziții la sediul social și punctele de lucru INTERAGRO, firmă controlată de Ioan Niculae, dar și la casele omului de afacer ...
14 Iulie 2015
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni seară, că a cerut ministrului Rovana Plumb un raport privind asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități în instituțiile publice, demersul fiind inițiat după ce acesta a urcat ...
13 Iulie 2015
Premierul Victor Ponta s-a prezentat, astăzi, la DNA pentru a fi audiat de către procurori în dosarul în care este acuzat fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și ...
Cuget Liber -
09 Iulie 2015
Procurorul Emilian Eva, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a fost reținut, azi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA. Acesta a fost adus la sediul DNA din București, unde a fost audiat, după care a fost scos cu ...
09 Iulie 2015
Agent șef adjunct din cadrul Gărzii de Coastă Constanța, Cicerone Dincă urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Polițistul a primit de la omul de afaceri George Karam, patronul restaur ...
08 Iulie 2015
Un ofițer din cadrul Poliției de Frontieră Constanța a fost săltat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în cursul zilei de astăzi,  fiind acuzat ca ar fi luat mită. Potrivit unor surse se pa ...
Cuget Liber -
04 Iulie 2015
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost audiat, azi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au extins cercetările în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită ...
Cuget Liber -
03 Iulie 2015
Președintele suspendat al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual.  Adomniței, în vârst ...
Cuget Liber -
03 Iulie 2015
Omul de afaceri Horia Simu a fost reținut azi-noapte de procurorii DNA. El a fost audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi păgubit statul cu 55 de milioane de euro, după ce a primit o despăgubire de la ANRP. Un ter ...
Cuget Liber -
02 Iulie 2015
Deputatul PNL, Dan Motreanu, este audiat la DNA, azi, în dosarul fostului consilier prezidențial Dan Scutaru. Scutaru este acuzat de complicitate la luare de mită și spălare de bani.
30 Iunie 2015
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța au finalizat cercetarea în dosarul în care președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționar ...
29 Iunie 2015
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia îl cercetează penal pe Marius Ion Sponoche și au luat față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Oamenii legii spun că la finalul a ...
Cuget Liber -
29 Iunie 2015
Percheziții DNA au loc, în această dimineață, la sediul Primăriei Brașov, la casa primarului George Scripcaru, la sediile mai multor firme și locuințele mai multor oameni de afaceri din oraș. Primarul Brașovului, Ge ...
18 Iunie 2015
Dragoș Băsescu a fost adus cu mandat, ieri dimineață, la Direcția Națională Anticorupție și în urma audierilor, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile. Potri ...
17 Iunie 2015
Agenția Națională de Integritate a constatat indicii privind posibila săvârșire de către Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, a infracțiunilor de conflict de interese și a celor asimilate ...
Cuget Liber -
12 Iunie 2015
Fostul șef al Poliției Rutiere, Lucian Diniță, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență, după ce a primit de la un om de afaceri produse alimentare (un miel, doi curcani și 5 kg de ...
12 Iunie 2015
Lichidatorul judiciar Vitali Alexandru Bârlădeanu a fost reținut, ieri după-amiază, de procurorii Direcției Naționale Anti-corupție Constanța, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită. Constănțeanul a ...
Cuget Liber -
11 Iunie 2015
DNA a început urmărirea penală pe numele senatorului Lucian Iliescu, fost primar al municipiului Giurgiu, și a deputatului Marin Anton, într-un dosar privind fapte de corupție.Lucian Iliescu este acuzat de abuz în servic ...
CCR
Stire din Eveniment : UPDATE - DNA extinde urmărirea penală pe numele lui Toni Greblă
Cuget Liber -
10 Iunie 2015
UPDATE - Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele fostului judecător CCR Toni Greblă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată (2 infracțiuni), și fals în declarații în ...
Cuget Liber -
10 Iunie 2015
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a declarat, marți, că problema avizării sau neavizării începerii urmăririi penale aparține Parlamentului, care "așa a înțeles să decidă", referindu-se l ...
10 Iunie 2015
Deputații au respins, ieri, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, pentru conflict de interese, votul fiind 231 "pentru" respingerea urmăririi penale și 120 ...
09 Iunie 2015
Președintele Klaus Iohannis critică decizia Parlamentului privind respingerea începerii urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta, arătând că Legislativul s-a transformat într-un scut pentru acesta și că soluția ...
Cuget Liber -
06 Iunie 2015
Președintele Klaus Iohannis a declarat că așteaptă din partea deputaților o decizie pragmatică și corelată cu situația politică în cazul votului cererii DNA în cazul premierului Victor Ponta."Eu consider ca parlamentarii ...
Cuget Liber -
05 Iunie 2015
Premierul Victor Ponta a ajuns la DNA, unde va fi audiat cel mai probabil, în dosarul lui Dan Șova, potrivit realitatea.net. Numele lui Victor Ponta apare în dosarul lui Șova, după ce premierul României a deven ...
Cuget Liber -
22 Mai 2015
Primarul Constanței, Radu Mazăre, ar putea scăpa din arestul Poliției Capitalei după ce judecătorii Înaltei Curți de Justiție au decis, în această dimineață, schimbarea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu ...
20 Mai 2015
Ieri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a judecat solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Constanței, Radu Mazăre. După ce părțile, respectiv avocații edilului cons ...
Pagina a fost generata in 0.0815 secunde