9 români au fost arestați în Spania. Au păcălit sute de spanioli cu obiecte de lux

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 622
Nouă români au fost arestați în Spania pentru înșelăciune, spălare de bani și infracțiuni de crimă organizată. Ei au folosit identitățile mai multor cetățeni spanioli pentru a vinde mașini, obiecte de lux și chiar case care, de fapt, nu existau. Au fost 200 de plângeri, majoritatea din Spania, dar și din Polonia sau Franța.

“Este vorba despre o operațiune comună a polițiștilor din Spania și din România. De altfel, în România se desfășurau majoritatea acțiunilor infracționale ale acestor indivizi. În primul rând, românii furau identitatea unor spanioli, apoi deschideau conturi bancare în bănci online, pentru că acestea permit deschiderea unui cont doar cu o fotografie a actului de identitate. Apoi, își făceau profiluri false și pe site-urile de vânzări de obiecte de lux, mașini, închirieri și chiar vânzări de apartamente. Astfel, indivizii au păcălit sute de spanioli, francezi și polonezi să plătească avans pentru ceva ce nu exista în realitate”, potrivit digi24.ro
La descinderi, polițiștii au găsit, pe lângă telefoane mobile și laptop-uri, foarte mulți bani și aur. Acum, cei nouă români sunt arestați și riscă pedepse între 12 și 15 ani de închisoare.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei