Anders Breivik află, astăzi, sentința în procesul intentat statului norvegian

de Cuget Liber Miercuri, 20 Aprilie 2016 130
Justiția norvegiană anunță, miercuri după-amiaza, sentința în procesul intentat de criminalul în masă Anders Behring Breivik statului, cu privire la condițiile "inumane" ale detenției sale, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane, la Oslo, într-un atac cu bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, după care, deghizat în polițist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfășurau cursurile școlii de vară a tinerilor laburiști norvegieni, omorând alte 69 de persoane. El a fost condamnat în august 2012 la o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, care poate fi prelungită dacă se consideră că Breivik reprezintă o amenințare pentru societate. 

Breivik a acuzat statul norvegian de "tratament inuman și degradant'' pentru că este ținut separat de ceilalți deținuți și întrucât nu i se respectă dreptul la corespondență, încălcându-se astfel două prevederi ale Convenției Europene privind Drepturile Omului, acuzații respinse însă de autorități. În cadrul procesului desfășurat pe 15-18 martie în sala de sport a închisorii Skien, avocatul lui Breivik a cerut condamnarea statului norvegian pentru "tratament inuman și degradant'', nemulțumirile condamnatului mergând de la cafeaua rece la regimul de izolare.
În închisoarea Skien, Anders Behring Breivik dispune de un televizor cu cititor DVD, Playstation, o mașină de scris, aparate pentru exerciții fizice, cărți și ziare. 

Breivik este un individ "extrem de periculos'' și nu trebuie să poată comunica cu simpatizanți susceptibili de a comite noi atacuri, și-au justificat autoritățile norvegiene măsurile de securitate și controalele efectuate asupra corespondenței deținutului.
Verdictul va fi comunicat prin poșta electronică, în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT). Totuși, nu este sigur că acesta va fi punctul final al cazului. "Dacă suntem nevoiți, vom merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului'', a declarat pentru AFP avocatul lui Breivik, Oeystein Storrvik. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei