Autorul atacurilor din Norvegia va apărea astăzi pentru prima dată în fața unui judecător

de Cuget Liber Luni, 25 Iulie 2011 285
Anders Behring Breivik, autorul atacurilor sângeroase de vineri din Norvegia, va apărea astăzi în fața unui judecător în vederea plasării în arest preventiv, într-un climat de emoție națională care va culmina cu un minut de reculegere la mijlocul zilei în toată țara, relatează Agerpres.Conform procedurii judiciare norvegiene, judecătorul va decide detenția provizorie pentru maximum patru săptămâni, care poate fi prelungită în cadrul unei noi audieri la expirarea primei perioade. Judecătorul va decide și dacă audierea va fi deschisă sau nu publicului. Numeroși jurnaliști din întreaga lume s-au deplasat în Norvegia pentru a asista la acest caz. Avocatul lui Breivik a declarat duminică seară că acesta vrea o audiere publică și să apară îmbrăcat în uniformă. "Are două dorințe: prima este ca audierea să fie publică, iar a doua este să poată fi îmbrăcat în uniformă", a afirmat avocatul, Geir Lippestad, pentru postul de televiziune NRK. În prezent, Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, are statutul de suspect și, conform sistemului judiciar norvegian, nu poate fi inculpat decât la finalul anchetei polițienești. Poliția a precizat că deocamdată nu cunoaște motivele suspectului, care a recunoscut faptele de care este acuzat.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei