Brazilia a primit inima îmbălsămată a primului său împărat, împrumutată de Portugalia

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 24 August 2022 63
Brazilia a primit cu mare pompă, în cadrul unei ceremonii cu soldaţi în costume de epocă, spectacol aerian şi cortegiu solemn, inima îmbălsămată a lui Pedro I, primul împărat al ţării, împrumutată de Portugalia, relatează AFP.
Relicva de 187 de ani, purtată de şeful poliţiei din oraşul portughez Porto, Antonio Leitao da Silva, a fost primită la palatul prezidenţial din Planalto de şeful statului, Jair Bolsonaro, şi soţia sa, Michelle.

Avioane ale forţelor aeriene au format o inimă pe cer, cu fum deasupra Pieţei Celor Trei Puteri, epicentrul capitalei braziliene.
Urna de aur de nouă kilograme cu inima îmbălsămată a monarhului a fost escortată de membri ai corpului militar Dragonii Independenţei, o secvenţă care face parte din celebrările bicentenarului separării Braziliei de Portugalia, la 7 septembrie.
Inima sa a rămas în Biserica Nossa Senhora da Lapa, la Porto, în Portugalia, în timp ce restul corpului său a fost transferat în Brazilia în 1972 şi se află într-un monument dedicat independenţei, la Sao Paulo.

Pentru prima dată în afara teritoriului Portugaliei, relicva a primit în Brazilia onorurile unei vizite de stat de la sosirea sa luni. Ea va fi expusă la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după care se va întoarce la Porto la 8 septembrie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei