Comisia Europeană a decis lansarea procedurii de infringement împotriva Franței

de Cuget Liber Joi, 30 Septembrie 2010 298
Comisia Europeană a luat, ieri, decizia de principiu de a deschide o procedură de infringement pentru nerespectarea legislației europene după recentele repatrieri controversate ale romilor, a anunțat comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding. Potrivit Mediafax, motivul invocat este că "Franța nu a transpus în legislația sa garanțiile procedurale" prevăzute pentru cetățenii europeni în cadrul unei directive din 2004 privind libera circulație în Uniunea Europeană. Aceste garanții se referă în special la normele care trebuie respectate în cazul repatrierii cetățenilor UE în țările de origine, așa cum s-a întâmplat cu recentele repatrieri controversate ale romilor români și bulgari de către Franța. "Comisia a luat decizia politică de a lansa o procedură de infringement pentru netranspunerea legislației", a precizat pentru AFP o sursă europeană. "Decizia oficială va fi luată în octombrie, doar dacă Franța nu va răspunde favorabil până atunci" reproșurilor Bruxelles-ului, a adăugat aceasta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei