Foileton de Gabriela S.
Work to live or live to work? (Trăim ca să muncim sau muncim ca să trăim?)
Într-o ședință legată de investiții și situația economiei globale, la compania de trust și banking unde lucrez de cinci ani, un vicepreședinte executiv a etichetat cultural, într-un mod interesant, America în comparație cu Grecia și Italia, țări care recent au pus Euro sub presiune, cauzând declinul temporar al acestei monede. El a precizat: "Europeans work to live while Americans live to work" ("Europenii muncesc ca să trăiască, în timp ce Americanii trăiesc ca să muncească").
Am încercat să nu-i consider remarca "narrow minded" (rezultatul unei minți înguste), cu toate că mi-am petrecut primii 19 ani din viață în Constanța iar restul de 12 ani în Chicago, deci realitatea descrisă avea o tangență mai apropiată de experiența mea.
M-am ținut bine de scaun, ca să nu îndrăznesc cumva să gândesc și să rostesc o întrebare sarcastică pentru acest domn, în fața altor o sută și ceva de colegi prezenți.
Oare să fi fost un sâmbure de adevăr în cuvintele lui? Dar, de fapt, pe ce anume și-a bazat o astfel de concluzie? Este și acesta un alt șoc cultural dintre multele care
mi-au răsărit în cale de când sunt aici și care merită a fi disecat în mii și mii de fragmențele ca să aibă cu adevărat un sens? Această teorie poate fi aplicată și României, paralel cu America?
În termeni foarte generali, excluzând excepțiile, de ce muncesc foarte mult românii? Scopul pare comun – acumularea unor sume de bani prin care să-și poată satisface necesitățile sociale prioritare pentru ei, după caz, de pildă, cea mai nouă mașină de pe piață (cea mai "tare" din cartier), sau să-și construiască cea mai mare vilă, ca să nu mai vorbesc despre cea mai scumpă haină de blană, bijuterii fără seamăn, poate și un iacht colo, să aibă omul cu ce se plimba sub clar de lună, bani pentru studiile odraslelor ca să ajungă doctori sau avocați, chiar dacă asta înseamnă și cumpărarea examenelor picate din facultate.
Poate că atmosfera este diferită într-un sat uitat de munte sau din mijlocul Bărăganului uscat de soare, unde se mai găsesc țărani care să-și îndrăgească vaca precum propriul membru al familiei, nu numai ca pe o sursă de bani și bucate; sau podgoria de pământ moștenită din moși strămoși pe care o cultivă și o îngrijesc cu sudoare și suflet, o respectă ca pe propriii bunici sau străbunici de la care au moștenit-o (dacă au avut norocul să o recupereze de la stat în anii de după revoluție).
Care este criteriul esențial în felul în care un American își alege o carieră sau doar un loc de muncă, excluzând situațiile ghidate de nevoia imediată de a acoperi facturile lunare de utilități?
Încă de la grădiniță, părinții încearcă să descopere înclinațiile copiilor, îndrumându-i spre acea artă, știință sau sport care par să le fie dragi. Mai târziu, sistemul general de învățământ de stat încurajează elevii, începând de la liceu, să opteze pentru o mare parte din numărul de obiecte de învățământ într-un anumit an, pe lângă cele obligatorii.
În facultate, în primii doi ani, deși studentul și-a ales obiectele definitorii pe care le urmează pentru diplomă (major), cele mai multe cursuri sunt selective și menite să ofere un nivel înalt de flexibilitate în domeniul sau genul de subiecte, din nou dându-i șansa unui student nehotărât încă să-și descopere calea de urmat în viitor și să se reorienteze, chiar și cu doar doi ani înainte de absolvire.
Un exemplu foarte bun este cariera de avocat. Înainte să fi admis în școala de Drept din America, trebuie să fi terminat deja patru ani de facultate în absolut orice domeniu (major), fie economie, artă, medicină, matematică, fizică, inginerie, finanțe, etc. Cele mai renumite școli de Drept din State rezervă un număr de locuri destul de mare aplicanților care au o diplomă în subiecte mai specioase decât cele standard cum ar fi economie, contabilitate sau finanțe. Motivul: cu cât mai extinsă și sofisticată este baza de cunoștințe a unui avocat, cu atât îi va fi mai ușor să desfacă nodurile unui caz criminal, civil de natură mai specială.
Este un lucru foarte normal în America să vezi un inginer de software care face câteva sute de mii de dolari pe an atunci când se apucă de modă sau își deschide un restaurant și preia rolul de bucătar șef chiar dacă el este și patronul; sau să vezi un finanțist că își deschide firma lui de construcție unde supraveghează fiecare proiect pe teren, în fiecare zi, nu din birou, ci purtând cizme de cauciuc și cască de protecție; sau un doctor care își cumpără o mică vie în Napa Valey și își ară și culege propria viță de vie. Exemple sunt la nesfârșit.
Americanilor nu le e teamă să ia boii de coarne în tinerețe, între două vârste, sau la bătrânețe și, când înțeleg ce le este cel mai drag să facă, să o și facă, asumându-și riscul că nu vor avea același venit ca în alte situații sau ca acela din serviciul pe care îl părăsesc după mulți ani. Deseori, acestea sunt "the success stories", sunt aceia care reușesc în viață și se trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze pentru că au în față o zi în care vor face exact ceea ce le place mai mult, ceea ce aduce adierea vântului în pânzele corabiei vieții lor.
Aș spune că, într-adevăr, majoritatea Americanilor trăiesc să muncească, dar să muncească nu pentru lucruri materiale sau bani, ci pentru că le face plăcere să meargă la lucru cu un chip care reflectă un suflet ușor și, în foarte multe cazuri, fericit.
Va urma
(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")
- Publicitate -
