Cum poți obține un permis de conducere online. Legea a intrat în vigoare de la 1 iunie

de Madalina PETRESCU Vineri, 21 Iunie 2024 468
Legea circulației a fost modificată, recent. Astfel că de la 1 iunie, anul acesta, șoferii din România au posibilitatea de a obține online un permis auto. Pentru asta, trebuie îndeplinite mai mult condiții.

Iată care sunt pașii pentru a obține permisul auto online

În primul rând, trebuie specificat că nu toată lumea poate să obțină permis auto online. Această facilitate este destinată exclusiv șoferilor, adică celor care deja au dobândit dreptul de a conduce un vehicul, conform promotor.ro
Așadar, conducătorii auto pot solicita un nou permis auto online în cazul în care carnetul de conducere a fost pierdut sau s-a deteriorat.

Mai precis, facilitatea pusă la dispoziție de către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări presupune emiterea unui duplicat după vechiul permis.

În ceea ce privește valabilitatea documentul, va fi aceeași ca la permisul primit inițial, dar nu va fi emis decât celor care se înregistrează în baza de date a DGPCI.

Ce condiții sunt obligatorii pentru a obține permis auto online

Pentru procesul de obținere a unui permis auto online se poate desfășura exclusiv de la distanță, dar numai dacă aveți un cont de utilizator. Pentru a crea contul, trebuie să vă prezentați fizic la Direcția de Permise Auto. Acolo veți completa o cerere și vor fi prezentate actul de identitate și permisul auto. De asemenea, trebuie să oferiți o adresă de email valabilă. După ce sunt verificate și înregistrate toate aceste informații în baza de date, veți primi o parolă.

Cu emailul personal și parola, vă conectați apoi pe www.dgpci.mai.gov.ro

Pentru a obține duplicat după un permis auto, trebuie urmați următorii pași:

Conectare la contul DGPCI
2. Transmiterea online a următoarelor documente: cererea de emitere a unui duplicat după permisul auto,
actul de identitate scanat/fotografiat
3. Achitarea taxei de emitere a noului document. Taxa de emitere a unui duplicat după permisul auto este de 89 de lei. Aceasta se poate plăti și online.

Cine nu poate obține permisul auto online

Mare atenție, sunt și situații în care permisul auto nu poate fi obținut online. Cei care nu au dobândit dreptul de a conduce un autovehicul, nu pot solicita emiterea acestui document.
De asemenea, cei cărora le-a expirat permisul, nu pot solicita online emiterea unui nou document de conducere. Aceștia trebuie să se prezinte personal la sediul DGPCI pentru a-și reînnoi permisul auto. Acolo vor fi verificate documentele necesare. Dacă totul este în regulă, vor fi fotografiați și, după achitarea taxei de preschimbarea a permisului, se va emite noul document.
În al treilea rând, nici șoferii al căror permis a fost reținut de poliție sau anulat nu vor putea solicita online emiterea unui nou carnet auto.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei