Fosta iubită a lui Anders Breivik, despre obiceiurile criminalului: Se machia și nu avea arme în casă

de Cuget Liber Luni, 05 Martie 2012 493
O pianistă belarusă, Nadia Vulegjanina, a povestit duminică cum a devenit în 2005, la vârsta de 21 de ani, iubita lui Anders Behring Breivik, dezvăluind că acesta se machia și nu avea arme în casă, relatează The Sun, citat de Mediafax.Imediat după ce s-au cunoscut, Breivik a început să planifice tot restul vieții lor împreună. Însă Nadia l-a părăsit după cinci săptămâni, deoarece nu o respecta, după care acesta a început să se radicalizeze. Pe 22 iulie Breivik ucidea 77 de persoane, într-un atac cu bombă la Oslo și un atac armat pe Insula Utoya. El i-a făcut avansuri Nadiei după ce i-a remarcat profilul pe un site de "mirese ucrainence", între alte blonde subțitri și atractive, scrie The Sun.Ea era "disperată să evadeze" din capitala belarusă Minsk, în 2005, unde împărțea un apartament "tern" cu mama sa Alla, în timp ce el căuta femeia perfectă care să-i ofere "urmași arieni perfecți". El, în vârstă de 26 de ani la vremea respectivă, a luat un zbor spre Belarus, după ce a "bombardat-o" cu e-mailuri și scrisori de dragoste, devenind iubiți în câteva zile. "Pe atunci părea foarte normal. Era fascinant, bine îmbrăcat, iar în comparație cu mulți bărbați din Belarus știa cum să trateze o femeie", a declarat Nadia pentru tabloid. "Era politicos, o companie plăcută și mă trata bine. Era nerăbdător să se căsătorească, iar eu căutam un iubit care să mă ajute să plec din țară", a adăugat ea.După două săptămâni, Breivik i-a cumpărat Nadiei bilet de avion și a adus-o în apartamentul său din Oslo, unde și-a dezvăluit în curând partea "ciudată", potrivit publicației."Nu mulți bărbați se machiază! Când i-am spus-o, a încercat s-o dreagă, susținând că genele negre îl fac să arate mai masculin. M-am gândit că era distractiv", mai declară tânăra. "Nu avea arme în apartament, ci foarte multă băutură - sticle de vodkă de care era mândru, pentru că sunt atât de scumpe în Norvegia", continuă ea. "Am făcut lucruri normale ca între iubiți, ca ieșitul la masă și plimbări. Abia aștepta să mă arate prietenilor lui. Dar în curând am început să ne certăm pentru nimicuri", a precizat ea pentru The Sun."Nu exista nicio scânteie între noi. Știam că nu va merge. El tot aducea vorba despre căsătorie, dar era ultimul lucru la care mă gândeam. Mi-am dat seama că nu era genul meu. Nu mă respecta. Era un machist, care credea că locul femeii este în bucătărie", a mai spus tânăra pe care, după ce a plecat acasă, Breivik a încercat să o recucerească prin e-mailuri și scrisori, însă în zadar. Prieteni de-ai acestuia au dezvăluit că, după despărțire, el s-a refugiat în spatele computerului, devenind introvertit, slab și palid. Ulterior a comis atacurile, iar în prezent este supus unei evaluări psihiatrice.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei