Greg Fergus, primul preşedinte de culoare al parlamentului canadian

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 04 Octombrie 2023 164
Parlamentul canadian l-a ales pe Greg Fergus la conducerea sa, devenind astfel primul preşedinte de culoare al acestei instituţii, după demisia predecesorului său care îi adusese un omagiu unui fost nazist în timpul vizitei preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, notează agenţia AFP.
În discursul său în plenul Camerei Comunelor, deputatul liberal a descris alegerea sa drept o „mare onoare”.
„Parlamentul este locul în care putem avea dezbateri pasionate, dar dezbateri pasionate şi respectuoase”, a amintit el, subliniind că obiectivul său va fi acela de a arăta că „politica este o profesie nobilă”.
În calitate de preşedinte al Camerei, rolul său este de a prezida dezbaterile şi de a face respectat regulamentul, rămânând imparţial şi votând doar în caz de egalitate.
Greg Fergus a fost escortat simbolic spre podium de prim-ministrul Justin Trudeau şi de liderul opoziţiei, Pierre Poilievre, aşa cum cere tradiţia canadiană.
Felicitându-l călduros pentru numirea sa ca „primul canadian de culoare care a ajuns preşedinte al acestei Camere”, Justin Trudeau l-a calificat drept „o sursă de inspiraţie pentru toţi canadienii, în special pentru generaţiile tinere care doresc să se implice în politică”.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei