Hackerii ruşi au atacat computere guvernamentale din peste 40 de țări aliate ale Ucrainei

de Mircea GHIȚĂ Joi, 23 Iunie 2022 72
Hackerii ruşi au iniţiat atacuri cibernetice la scară largă asupra aliaţilor occidentali ai Ucrainei, a anunţat Microsoft. O parte din aceste atacuri s-a soldat cu furt de date.

Hackerii au vizat în special computere guvernamentale din state membre NATO, a avertizat compania de software miercuri seara, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Ținta principală a atacului au fost Statele Unite, însă experţii Microsoft au detectat atacuri cibernetice asupra a circa 128 de organizaţii din 42 de ţări.

Hackerii ruşi au reuşit să pătrundă în 29% din reţelele pe care au încercat să le atace, a spus compania, adăugând că au fost furate date în urma a cel puţin un sfert dintre aceste atacuri.

În acelaşi timp, Microsoft a subliniat că, de la începutul războiului, Rusia a atacat infrastructura IT a Ucrainei atât cu atacuri cibernetice, cât şi cu rachete. Cu toate acestea, a spus compania, sistemul informatic al ţării s-a dovedit a fi foarte rezistent la astfel de atacuri, datorită, în principal, măsurilor de precauţie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei