Italia a suspendat utilizarea vaccinului antigripal, după trei decese

de Cuget Liber Vineri, 28 Noiembrie 2014 115
Italia a suspendat utilizarea vaccinului antigripal al companiei farmaceutice elvețiene Novartis, pe fondul unor temeri că ar fi cauzat moartea a trei persoane. Agenția Italiană de Farmacologie (AIFA) a interzis două loturi de vaccin Fluad după moartea a trei persoane care tocmai au fost vaccinate și în timp ce o a patra se află în stare gravă.
Victimele sunt două femei cu vârste de 87 și 79 de ani și un bărbat de 69 de ani, iar toate cele trei persoane au decedat în perioada 12-19 noiembrie, în sudul Italiei, potrivit presei italiene. Cea de a patra persoană este un bărbat în vârstă de 92 de ani, spitalizat în stare gravă.
"Novartis a fost avertizat de AIFA în legătură cu decizia de suspendare, ca măsură de precauție, a două loturi de Fluad în Italia, în urma unor articole cu privire la efectele adverse grave întâlnite după vaccinare. Dar nicio dovadă de reacție cauzată de acest vaccin nu a fost stabilită", a anunțat gigantul farmaceutic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei