Licențele Bulgaria Air și Alma Tour ar putea fi retrase, după blocarea a sute de turiști

de Cuget Liber Luni, 12 Septembrie 2011 1122
Autoritățile bulgare ar putea retrage licențele companiei aeriene naționale Bulgaria Air și agenției de turism Alma Tour, după ce sute de turiști au fost afectați de anularea unor zboruri, pe fondul disputelor dintre cele două firme. Procuratura din Sofia a inițiat deja o investigație în cazul agenției de turism Alma Tour, pe baza unui ordin emis de procurorul-general Boris Velcev și după consultările cu premierul Boiko Borisov, informează Mediafax.Ministrul Transporturilor, Ivailo Moskovski, și adjunctul ministrului Turismului, Ivo Marinov, au sugerat că licențele celor două companii ar putea fi retrase dacă se va dovedi că turiștii au avut de suferit din cauza disputelor dintre ele. Bulgaria Air, compania națională bulgară, a anulat sâmbătă patru zboruri spre Moscova, St.Petersburg și Helsinki care fuseseră organizate prin intermediul Alma Tour. Compania aeriană susține că agenția de turism îi datorează 3,5 milioane de euro. Vicepreședintele Agenției Federale ruse de Turism, Grigori Sarișvili, sosit în Bulgaria pentru remedierea situației, a declarat că 1.000 de turiști sunt afectați de scandal.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei