Mediatorii internaționali reiau negocierile de pace în Siria

de Cuget Liber Marţi, 28 Februarie 2017 108
Rusia speră că, la Geneva, reluarea negocierilor pe tema Siriei, după o întrerupere de zece luni, va aduce într-un sfârșit pacea în această țară. Mediatorii internaționali au speranțe moderate în privința succesului actualei runde de negocieri și reamintesc părților aflate în conflict că au o responsabilitate istorică de a pune capăt războiului, care face ravagii în Siria. 

Negocierile de pace intersiriene desfășurate în mai multe runde la Astana, Kazahstan, au permis într-un final aducerea la aceeași masă a reprezentanților Guvernului de la Damasc și opoziție. Până acum, cele două tabere discutau prin intermediari în săli separate. Având mai multă influență asupra regimului de la Damasc, Rusia a cerut armatei siriene să înceteze raidurile aeriene pe toate durata negocierilor de la Geneva.

"Discuțiile s-au finalizat cu un rezultat neașteptat, care nu a mai fost până acum. S-a creat un mecanism de control al încetării focului și, la drept vorbind, cel mai important lucru este fundamentul principal pe baza căruia vor continua negocierile de pace de la Geneva", a spus Vladimir Putin.

Rusia, Turcia și Iranul au reușit la sfârșitul anului trecut să instituie un acord de încetare a focului. Armistițiul a fost încălcat în repetate rânduri. Dar, totuși, intensitatea luptelor în Siria a scăzut.

.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei