Menținerea trupelor ISAF în Afganistan după 31 decembrie 2014 nu este o opțiune

de Cuget Liber Miercuri, 04 Ianuarie 2012 2721
Menținerea trupelor NATO în Afganistan (ISAF) după 31 decembrie 2014 nu constituie o opțiune, ea fiind respinsă cu hotărâre de șefii de stat ai coaliției internaționale, a declarat astăzi generalul francez Olivier de Bavinchove, șeful Eurocorps (structura militară europeană cu sediul la Strasbourg) și al Statului major interarme al ISAF, relatează Agerpres.
"Misiunea actuală a ISAF se va încheia la 31 decembrie 2014, acesta este mesajul pe care îl transmitem zilnic afganilor", a declarat generalul de Bavinchove, într-o teleconferință de la Kabul.
"Ne vom continua în 2012 și 2013 eforturile de combatere a insurecției (...), dar acum este momentul ca afganii să își ia destinul în propriile mâini", a adăugat generalul francez, precizând că "aceasta nu înseamnă că îi abandonăm".
Potrivit generalului de Bavinchove, ISAF este angajată "într-o reducere foarte importantă a forțelor" sale, până la sfârșitul anului fiind prevăzută retragerea a 27.000 de militari, dintre care 23.000 de americani.
În Afganistan sunt desfășurați în prezent circa 130.000 de militari străini, dintre care 90.000 de americani.
Eurocorps, având cartierul general la Strasbourg, a fost creat în 1992 la inițiativa Franței și Germaniei. Acestora li s-au adăugat ulterior Belgia, Spania și Luxemburg, Polonia urmând să devină al șaselea stat membru de la 1 ianuarie 2016. Eurocorps poate reuni, la nevoie, peste 60.000 de soldați, ce pot fi puși la dispoziția Uniunii Europene sau a NATO.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei