Miliardarul George Soros îi predă ştafeta fiului său Alexander

de Sorin MIHALACHE Luni, 12 Iunie 2023 274
Miliardarul şi filantropul american George Soros este pe cale să-i predea controlul organizaţiei sale fiului său Alexander Soros, care intenţionează între altele să lupte împotriva posibilităţii unei reveniri la putere a lui Donald Trump, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat de agenţia AFP.
În vârstă de 92 de ani, creatorul reţelei de fundaţii pentru o „societate deschisă” (Open Society Foundations, OSF), ce susţine financiar diverse cauze în întreaga lume, de la reforme economice şi judiciare la drepturile minorităţilor şi refugiaţilor şi libertatea de exprimare, se pregăteşte să predea ştafeta unuia dintre fiii săi, Alexander (37 de ani).
Într-un interviu publicat de Wall Street Journal, acesta din urmă a explicat că este „mai politic” decât tatăl său şi că este îngrijorat că Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024.
„Mi-ar plăcea foarte mult ca banii să nu joace un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât cealaltă parte face acest lucru, va trebui să continuăm să îl facem şi noi”, a declarat Alexander Soros.
Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al OSF în decembrie şi prezidează activităţile politice din cadrul aşa-zisului „super PAC” (political action committee), structură care acordă fonduri de campanie candidaţilor politici. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei