Balazs Orban, consilier politic al premierului ungar Viktor Orban: "Negocierile cu Rusia sunt o opţiune mai bună decât sancţiunile UE"

de Cuget Liber Vineri, 24 Iunie 2022 112
Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să mai adopte sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi, în schimb, să facă eforturi pentru o încetare a focului şi începerea negocierilor, a declarat consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, transmite agenţia Reuters, consultată de Agerpres.
În marja summitului liderilor UE de la Bruxelles, Balazs Orban a susţinut că adoptarea de noi sancţiuni de către UE nu va face decât să afecteze şi mai mult blocul comunitar, în timp ce Rusia va supravieţui.
„La finalul zilei, Europa va fi de partea învinsă a acestui război, din cauza problemelor economice. Recomandarea noastră ar fi să oprim procesul de sancţionare”, a declarat Balazs Orban.
Ungaria este una dintre cele mai pro-ruse ţări din UE, foarte dependentă de gazul şi petrolul ruseşti. De asemenea, Rusia construieşte un reactor nuclear în Ungaria. Budapesta s-a opus recentului pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei care includea interzicerea importurilor de petrol şi a reuşit să îşi negocieze exceptarea.
„În prezent, ceea ce experimentăm este că, cu cât acceptăm mai multe sancţiuni, cu atât ne aflăm într-o stare mai proastă. Iar ruşii? Da, îi doare şi pe ei, dar supravieţuiesc. Şi, ceea ce este şi mai grav, continuă în Ucraina”, a spus Balazs Orban. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei