Preşedinta Taiwanului promite că insula va rămâne democratică vreme de generaţii

de Sorin MIHALACHE Marţi, 10 Octombrie 2023 139
Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a afirmat că democraţia a prosperat pe insulă în pofida presiunii în creştere din partea Chinei, informează agenţia AFP. „Poporul taiwanez va fi un popor democrat şi liber vreme de generaţii”, a declarat ea în timpul unui discurs susţinut cu ocazia zilei naţionale.
Tsai Ing-wen a afirmat că datoria sa este să „protejeze suveranitatea noastră naţională şi modul de viaţă democratic şi liber al celor 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului”.
Taiwanul este supus unor presiuni militare şi politice tot mai mari din partea Chinei, Taipei înregistrând aproape zilnic incursiuni de avioane de război chineze în jurul insulei.
„În faţa unor enorme presiuni interne şi externe, democraţia taiwaneză s-a dezvoltat şi a prosperat, iar noi am dobândit o rezilienţă şi mai mare. A proteja democraţia taiwaneză înseamnă să protejezi valoarea universală a democraţiei”, a adăugat Tsai Ing-wen.
Anul trecut, Beijingul a organizat manevre militare de anvergură în jurul insulei, simulând o blocadă ce a suscitat temerile Taipeiului, precum şi ale principalilor săi aliaţi, printre care SUA.
Tsai Ing-wen, aflată în ultimul an al mandatului său de şefă a statului, nu va putea să candideze din nou, din cauza limitei de două mandate prezidenţiale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei