Promisiuni deșarte… Embargoul asupra livrărilor de arme către Libia, încălcat

de Cuget Liber Duminică, 26 Ianuarie 2020 96
Mai multe state au încălcat embargoul asupra livrărilor de arme către Libia pe care s-au angajat să-l respecte la summitul internațional de la Berlin de săptămâna trecută, a anunțat sâmbătă ONU, transmite Agerpres. "De-a lungul ultimelor zece zile, numeroase avioane cargo și alte aeronave au fost observate aterizând pe aeroporturi libiene din vestul și estul țării, furnizând părților arme avansate, vehicule blindate, consilieri și combatanți", se arată într-un comunicat al Misiunii de sprijin a Națiunilor Unite din Libia (UNSMIL) citat duminică de agenția de presă germană.
Comunicatul nu precizează ce țări anume au încălcat embargoul, notând doar că "o serie de participanți la conferința de la Berlin au fost implicați în continuarea transferului de combatanți străini, arme, muniție și sisteme avansate".
Liderii principalelor țări implicate în conflictul din Libia s-au angajat duminica trecută să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizația Națiunilor Unite, a anunțat cancelarul german, Angela Merkel, după conferința internațională privind conflictul libian desfășurată la Berlin.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei