Reformele care vor schimba fața Uniunii Europene

de Cuget Liber Joi, 20 Septembrie 2012 436
Miniștrii de externe din 11 state din cele 27 țări membre ale Uniunii Europene au propus o serie de reforme destinate să schimbe fața UE: un președinte ales prin vot direct, un Minister de Externe, o viză de intrare unică în spațiul comunitar și formarea unei armate unice. 

Proiectul reformei UE, care prevede o centralizare semni-ficativă a puterii, este conținut în documentul adoptat la ședința Grupului privind viitorul Uniunii Europene (Future of Europe group), ce s-a desfășurat, luni, la Varșovia.  Din acest grup, fac parte miniștrii de externe din Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia și Franța, adică toate cele mai importante și influente state din UE, cu excepția Marii Britanii. Rolul principal în acest angrenaj îi revine Germaniei și Franței, mențio- nează publicațiile britanice, citând publicserviceeurope.com.  "Pentru ca Europa să fie un actor real și un lider global, ea trebuie să aibă o structură puternică a instituțiilor", se menționează în declarația comună a miniștrilor de externe din Germania și Polonia, Guido Westerwelle, respectiv Radoslaw Sikorski. Pentru aceasta, este nevoie de un președinte, care să fie ales în mod direct și care să desemneze personal membrii unui prezumtiv "guvern european".  Unii dintre participanții la forum au propus comasarea funcției președintelui Comisiei Europene, ocupată în prezent de José Manuel Barroso, cu cea a președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.  În cazul în care proiectul de reforme va fi adoptat, state separate din UE vor pierde dreptul de veto în probleme de politică externă și de securitate, precum și în cazul ratificării tratatelor europene. Pe cale de consecință, aceste țări vor fi obligate să susțină măsuri și acțiuni în materie de politică externă cu care nu sunt de acord. De asemenea, proiectul prevede ca țările UE să nu poată respinge documente fundamentale, ca rezultat al referendumurilor des-fășurate pe teritoriul național, așa cum s-a întâmplat până acum, după cum menționează antena rusă a BBC. Noua reformă va consolida, de asemenea, competențele Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate și transformarea acestuia într-un adevărat Minister de Externe. Se prevede crearea unui departament unic de poliție, care să se ocupe de controlul granițelor UE, precum și formarea în Parlamentul European a unei camere speciale a deputaților din zona euro, care să se ocupe de examinarea măsurilor referitoare la moneda unică. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei