Republica Moldova, pas important, azi, pentru aderarea la UE

de Alina DRACOPOL Vineri, 22 Aprilie 2022 240
Republica Moldova a completat şi transmis vineri primul chestionar de aderare la Uniunea Europeană ambasadorului UE la Chişinău, Janis Mazeiks, în cadrul unei ceremonii la care a fost prezentă întreaga conducere a ţării, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavriliţa, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, şi ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks.
Preşedintele Maia Sandu a anunţat că a convocat pentru vineri şedinţa de constituire a Comisiei pentru Integrare Europeană, care întruneşte reprezentanţi ai mai multor autorităţi şi are menirea să coordoneze procesul de pregătire a aderării ţării la UE.
'Este un proces complex la care avem foarte mult de lucru. M-am bucurat să aud astăzi din partea Guvernului că suntem gata să transmitem răspunsurile la primul chestionar, pe care l-am primit de la Comisia Europeană acum 11 zile. UE este un proiect al păcii, bunăstării şi prosperităţii şi Republica Moldova, ca o ţară mică şi vulnerabilă, va fi în siguranţă în familia UE. În această familie putem oferi cetăţenilor noştri democraţie consolidată şi bunăstare. Ştim ce avem de făcut', a declarat Maia Sandu.

Citește mai departe...

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei