Se schimbă garda la "Socep" SA Directorul general Petrică Vâlcu și-a luat adio după 40 de ani de activitate în portul Constanța

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 23 Septembrie 2008 1193
Acționarii companiei "Socep" SA se întâlnesc astăzi pentru a stabili cui îi vor încredința funcțiile de președinte al consiliului de administrație și director general. Ele au rămas vacante în urma plecării economistului Petrică Vâlcu. Altă viață, altă distracție! După 40 de ani bătuți pe muchie, de activitate neîntreruptă în portul Constanța, Vâlcu a decis că e timpul să schimbe "meseria" de manager cu cea de pensionar. Așa că a lăsat "armele" în cui, luând cu el doar amintirile și satisfacția unei cariere strălucite, de portuar. Restul vieții îl va petrece departe de nave, dane și macarale, fără ședințe operative, consilii de administrație și întâlniri de afaceri. De acum înainte va aparține doar familiei, nepoților, grădinăritului și muncii în vie. Altă viață, altă distracție! Martor și actor Dacă se va scrie o istorie despre oamenii portului Constanța, cu certitudine că lui Vâlcu îi va fi rezervat un capitol aparte. După ce a absolvit Academia de Științe Economice, Facultatea Finanțe - Contabilitate, el a debutat, la 10 ianuarie 1968, în activitatea profesională, la "Navrom" Constanța. Pe atunci, întreprinderea cu acest nume îngloba atât activitatea de exploatare portuară, cât și flota. Petrică Vâlcu a participant la schimbările uriașe petrecute de-a lungul a patru decenii în portul Constanța. A fost contemporanul procesului de expansiune a platformei portuare spre Nord, spre Agigea. Sub ochii lui s-au construit noi mall-uri, dane, terminale și diguri. A fost în mijlocul succesivelor reorganizări instituționale ale activității de operare portuară, care au dus la nașterea Direcției Navigației Maritime Comerciale, apoi a Întreprinderii de Exploatare Portuară, care la rândul ei s-a divizat pe unități subordonate unor ministere, dar coordonate de comandantul unic al portului. A fost martor și actor al privatizării celei mai mari platforme economice din România: portul Constanța. "Socep" SA a trecut prin furtunile tranziției economice cu el la cârmă, fiind prima companie portuară listată pe bursă. Ce viață bogată, ce experiență de invidiat! Performera bursei După știința mea, Petrică Vâlcu s-a îngrijit să lase în urmă oameni pregătiți în tainele manage-mentului, astfel încât acționarii să aibă de unde alege înlocuitori destoinici. Nu am nicio îndoială că operatorul portuar va fi pe mâini bune! "Socep" derulează un trafic de mărfuri diversificat, în care predomină containerele, laminatele și mărfurile generale. A avut mereu o situație financiară solidă, situându-se printre performerii economiei portuare și a județului. În 2007, compania a înregistrat venituri totale de 47.815.173 lei și un profit de 3.123.743 lei, realizate cu un număr mediu de 626 salariați. Compania "Socep" reprezintă una dintre atracțiile Bursei de Valori București. Dacă piața de capital a fost în cădere, în această vară, în schimb, acțiunile "Socep" au crescut continuu. În ultimele 52 de săptămâni au avut loc 5.629 de tranzacții, cu 196.319.143 acțiuni ale companiei, în valoare totală de 69.969.691,62 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei