Președintele Aleksandar Vucic: "Serbia achiziționează armament, dar nu are nicio intenție de a ataca pe cineva"

de Cuget Liber Vineri, 08 Noiembrie 2019 199
Serbia achiziționează exclusiv armament defensiv și nu va cumpăra arme care ar putea avea drept rezultat impunerea unor sancțiuni împotriva sa, a afirmat președintele sârb Aleksandar Vucic, care a precizat că țara sa nu are intenția de a ataca pe cineva, transmite Tanjug. 

"Serbia cumpără arme pentru că este o țară liberă, o țară mică înconjurată de state membre NATO, cu care dorim să avem relații bune. Dar nu vom fi un Bambi pe care ele îl vor devora", a declarat Vucic într-o emisiune difuzată de postul de televiziune public de la Belgrad. 

Șeful statului sârb a explicat că nu va permite ca țara sa să fie atât de slabă ca în anii '90 și a adăugat că deciziile sale privind achiziționarea de armament se bazează pe fondurile de care dispune Serbia. 

Întrebat dacă Serbia va achiziționa sisteme de rachete S-400, de fabricație rusească, Aleksandar Vucic a răspuns că aceasta este o armă fascinantă, dar pe care Belgradul nu intenționează să o cumpere întrucât nu dispune de bani suficienți.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei