Una dintre soțiile și un fiu ai liderului grupării Statul Islamic, arestați de armata libaneză

de Cuget Liber Miercuri, 03 Decembrie 2014 156
Una dintre soțiile liderului grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, și unul dintre fiii acestuia se află în prezent în detenție în Liban după arestarea lor de către armata libaneză într-o zonă din apropierea graniței cu Siria, relatează marți agenția EFE. Potrivit unor surse militare locale, ei au fost arestați cu câteva zile în urmă în regiunea Aarsal, unde și-au găsit adăpost numeroși jihadiști, și au fost interogați apoi în închisoarea din sediul Ministerului libanez al Apărării.
Cotidianul libanez As Safir scrie că operațiunea de capturare a lor s-a efectuat în coordonare cu servicii secrete străine, iar cei doi aveau asupra lor pașapoarte false.
Gruparea Frontul al-Nosra, ramura siriană a organizației teroriste al-Qaida, și Statul Islamic au capturat în luna august zeci de soldați libanezi în urma luptelor din regiunea Aarsal. Trei dintre aceștia au fost executați, iar 26 sunt în continuare prizonieri, scrie Agerpres.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei