Viktor Orban avertizează: "Fiecare săptămână ne apropie mai mult de război"

de Sorin MIHALACHE Duminică, 02 Iunie 2024 93
Fiecare săptămână ne apropie mai mult de război, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban la postul public de radio, avertizând că, prin finanţarea atacurilor ucrainene pe teritoriul rus, Europa ar putea aduce forţele ruse mai aproape, relatează agenţia MTI.
Potrivit şefului guvernului ungar, fiecare săptămână aduce ceva „care indică spre o alunecare spre război”.
„Un astfel de eveniment a fost începutul negocierilor pentru trimiterea de instructori militari francezi în Ucraina. O evoluţie chiar mai îngrijorătoare a fost că un număr tot mai mare de actori, inclusiv secretarul general al NATO, au declarat că, pe lângă autoapărare, Ucraina are dreptul de a folosi armele donate de Occident pentru a ataca Rusia”, a declarat Viktor Orban.
„Rusia a spus clar că trupele sale vor înainta până când va fi securizată o zonă cu o lăţime suficientă pentru a face imposibil ca forţele ucrainene să lovească teritoriul rus”, a amintit Orban. „Aşadar, trebuie să conştientizăm că sprijinirea Ucrainei în a lovi în Rusia implică riscul de a aduce forţele ruse mai aproape de noi”, a adăugat el.
Orban a mai spus că alunecarea spre război s-a petrecut în trei faze: discuţii, pregătire şi distrugere.
„Am trecut de discuţii, ceea ce analizăm acum este problema pregătirilor, ceea ce ne plasează la distanţă de centimetri de distrugere reală”, a declarat el.
În acelaşi interviu, liderul de la Budapesta a spus că revenirea la serviciul militar obligatoriu este „o afacere internă a statelor, nu o chestiune care să fie decisă de o armată imperială a Uniunii Europene la Bruxelles, pentru că este inacceptabil ca alţii să ia decizii cu privire la sângele unguresc”.
Citând „planuri europene”, el a spus că reintroducerea serviciului militar obligatoriu nu se află pe agendă în Ungaria.
Între timp, Ungaria a introdus cursuri de apărare în programa şcolară de liceu, aşa încât „facem multe lucruri care vor face Ungaria, întreaga societate, capabilă de autoapărare, fără încorporarea obligatorie”, a afirmat el.
Orban a mai spus că liderii europeni trebuie determinaţi să ia decizii pro-pace, iar politicienii pro-război trebuie alungaţi, şi a avertizat că tentative de a câştiga războiul din Ucraina pe câmpul de luptă riscă un război mondial.
„Să luăm înapoi iniţativa şi să facem să existe o încetare a focului şi negocieri, înainte să ne găsim în mijlocul unui mare război european”, a îndemnat Orban. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei