Vladimir Putin şi Kim Jong Un, întâlnire la cosmodromul Vostocinîi

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 13 Septembrie 2023 117
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său nord-coreean Kim Jong Un s-au întâlnit, miercuri, 13 septembrie, la cosmodromul Vostocinîi din estul Rusiei, transmite agenţia AFP.
Strângerea de mână a celor doi şefi de stat, eveniment de la care Kremlinul a transmis imagini, a durat aproximativ 40 de secunde. Putin i-a spus lui Kim: „Mă bucur să vă văd. Acesta este noul nostru cosmodrom”, iar liderul de la Phenian a replicat prin intermediul unui translator, mulţumind pentru invitaţie şi pentru primirea călduroasă.
Întrebat dacă dialogul la cel mai înalt nivel se va referi şi la furnizarea de arme nord-coreene către Rusia, Putin a răspuns că vor fi discutate toate problemele. „Vom discuta toate subiectele fără grabă. Avem vreme”, a spus el, după ce declarase deja că partea rusă va ajuta Coreea de Nord la construcţia de sateliţi.
Statele Unite afirmaseră că discuţiile dintre Putin şi Kim ar putea duce la un acord privind tranzacţii cu armament care să sprijine efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei.
Înaintea întâlnirii preşedinţilor, Coreea de Nord a lansat două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei, a anunţat statul-major interarme sud-coreean.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei