Astăzi, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Tuturor celor ce poartă acest nume "Cuget Liber" le urează multă sănătate!

de Cuget Liber Luni, 26 Octombrie 2009 459
În tradiția folclorică românească, acest Sf. Dumitru e numit Sânmedru, iar praznicul lui desparte vara păstorească de iarna păstorească. Dar cine a fost acest Dimitrie, dincolo de legendă? El a fost fiul unui dregător creștin de pe vremea persecuțiilor anticreștine din secolul 3, trăitor în cetatea Tesalonicului, din nordul Greciei. Botezat în taină de părinții săi și crescut în lumina lui Hristos, Dimitrie s-a arătat în toate vrednic și înțelept, mărturisindu-și credința fără înconjur și stârnind astfel mânia împăratului păgân Maximilian, ce a poruncit să fie întemnițat. Pentru luptele din arenă, împăratul adusese la Tesalonic un gladiator vestit prin forța și cruzimea sa, pe nume Lie. Nestor, un tânăr prieten al Sf. Dimitrie, l-a vizitat pe acesta în temniță și i-a cerut binecuvân-tarea de a lupta cu Lie. Sfântul a făcut semnul crucii asupra lui Nestor, zicând: «Și pe Lie vei birui, și pe Hris-tos vei mărturisi». Și așa a fost. Atunci împăratul, de furie și ciudă, l-a străpuns cu sulița pe Dimitrie, iar lui Nestor porunci să i se taie capul. Cu vremea, moaștele Sf. Dimitrie au izvorât mir și au făcut minuni nenumărate, fiind păstrate la Tesalonic, oraș ce stă sub ocrotirea sa. În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie. Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru: dacă este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă; nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi; dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele; se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei