Decepția noului președinte al CJE Constanța, Cristian Stoian: "Studiem după manuale de dinainte să ne naștem"

de Simona ANGHEL Miercuri, 16 Noiembrie 2022 1561
La finele săptămânii trecute, Consiliul Județean al Elevilor Constanța, care cuprinde 51 de consilii școlare active, a organizat adunarea generală, în cadrul căreia au avut loc alegerile pentru un nou mandat, de un an, la conducerea acestei organizații recunoscute ca partener de dialog de către Ministerul Educației.

În urma scrutinului din noiembrie 2022, la conducerea consiliului constănțean, în locul elevei Olivia Golub, a fost ales Cristian-Ioan Stoian, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, ale cărui strategie de dezvoltare, plan de acțiune și CV au întrunit sufragiile comisiei formate din elevi care nu au mai candidat la nicio altă funcție.
Din biroul permanent al CJE Constanța mai fac parte Alessia-Ioana Stoian (Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”) și Andreea Karina Lazăr (Liceul Teoretic „George Călinescu”) – vicepreședinți, Maria Mădălina Marin (Colegiul Pedagogic) – secretar executiv. În luna decembrie urmează să fie ales un al treilea vicepreședinte.
De ce și-ar dori un elev să-și reprezinte colegii într-o perioadă atât de bulversată cum este cea pe care o traversează învățământul românesc actual avea să ne povestească noul președinte al CJE Constanța, Cristian-Ioan Stoian. „În primul rând, pentru că, odată intrat în această structură, mi-am dorit să mă dezvolt atât ierarhic, cât și în plan personal. Dar mai important mi se pare motivul pentru care am ales să intru în acest consiliu: în gimnaziu nu am avut prilejul să mă implic, neavând, în școala în care am fost, CJE junior. Așa încât mă simțeam adesea revoltat sau neputincios că nu puteam să fac nimic în legătură cu unele abuzuri sau nereguli pe care le vedeam și prin presă. Așa că am ales să intru într-o structură în care știu sigur că voi putea să mă implic. Iar acum, în calitate de președinte, o să mă străduiesc să ajut elevii să-și rezolve problemele pe care le au în școli”.
Care ar fi aceste nereguli? Cristian Stoian a pornit cu enumerarea de la nerespectarea Statutului Elevului de către conducerile tuturor școlilor. Spre exemplu, unele instituții nu le permit elevilor majori să iasă din școală. Din păcate, încă se mai strânge fondul clasei sau li se impune elevilor o uniformă. „Dacă vor acest lucru, școlile trebuie să le pună la dispoziție aceste uniforme, și nu să fie obligați elevii să le cumpere”, a precizat președintele CJE.
„În al doilea rând, ne vom preocupa mai îndeaproape de fenomenul bullyingului și cel al excluziunii sociale. Avem deja, din mandatele anterioare, un proiect care se numește «Caravana incluziunii», pe care îl vom începe anul acesta și sper că vom reuși să aprofundăm problema”, a spus același președinte nou ales.

Diplomația – trăsătura esențială a membrilor consiliilor elevilor
Conștient de faptul că, spre deosebire de Asociația Elevilor Constanța, consiliul pe care urmează să-l conducă se află într-un con de umbră, Cristian-Ioan Stoian ne-a reamintit că printre pilonii care stau la baza acestei structuri (și pe care îi respectă toți cei care intră în CJE) este acela al diplomației. „Atunci când apare o problemă, încercăm să vorbim cu factorii care au creat-o, nu să o facem publică în secunda doi și să facem tot felul de solicitări în presă. Poate că pentru unii ar constitui un minus, dar pentru mine a fost și motivul alegerii de a mă înscrie în CJE, și nu în alte asociații, pentru că diplomația este o trăsătură la care eu țin foarte mult”, a explicat Cristian-Ioan Stoian.
În final, întrebat ce i se pare prioritar a fi rezolvat de către actualul ministru al Educației, pe lângă decontarea navetei și exacerbarea fenomenului de bullying, șeful CJE Constanța a adus în discuție programa școlară sau planurile cadru, despre care se vorbește de prea mult timp fără a se acționa în vreun fel. „Gândiți-vă că eu, în clasa a X-a, lucrez după niște manuale din 2004, când nici nu eram născut, ceea ce e strigător la cer că nu s-a reușit de atâția ani să se modifice planurile cadru și programele și manualele suport, astfel încât noi, elevii de liceu, să beneficiem de materii care să răspundă nevoilor noastre”, a mărturisit același nou președinte, adăugând că își dorește îmbunătățirea relației cu presa, conștient fiind că s-a pierdut capital de imagine în detrimentul altor asociații, chiar și la nivel național.
La doar 16 ani și în ciuda faptului că este descendentul unei reputate familii de medici constănțeni, Cristian-Ioan Stoian dovedește seriozitatea unui adult hotărât să-și reprezinte colegii cu diplomație!

Taguri

Comentează știrea

PartialCuRecomandare
15 noiembrie 2022
"Studiem după manuale de dinainte să ne naștem"

Pe partea tehnica, informatia de liceu poate in cazuri exceptionale ajunge pina la Formarea Statului National Unitar Roman. D.p.d.v. apa calda, acuma la sapun depinde adica "microb" poate de la prima mana. Manualul e doar un aspect esential dar buna armonie e data pe triplet: Manual, Dascal, Dorinta. La programa, cartela de lapte stearsa si ingalbenita bine de tot, asta e nivelul de azi cu trend novator de 30 si de ani.

"le impun" pe alegere democratica
15 noiembrie 2022
uniformă

Din cite vad pe tot articolul sint cel putin 3 concepte(manuale-programa, armonie cu interconectare pe "bullying", uniforma ) care pot umple documentatii intregi, si asta doar la o citire rapida, plus alte n-derivatii de pe tot referitor la ce tine de un sistem adecvat de invatamint adaptat nevoilor tarii pe anul 22 cu identificare de trend castigator pe plus100ani. Sa vedem si la uniforma corelat cu principiul alegerii89. Pai, nu am zis asta atunci ? Din nou la matricola cu bunica si ata (Numele Elevului, Clasa, Scoala) doar sa stie si matusa de la geam cine rupe creanga cu cirese. Uniforma gratuit cu masa si eventual cazare ai pe sistem militar.(e normal ca asa e obiceiul bun). Pe sistem public, e putin fortat. Aici mai degraba un mix, adica sti ce alegi din start: ori scoala cu moda de acasa sau scoala cu moda de directorat(cuplu: scoala, comitetul de parinti si elevi). Mai e si varianta de scoala mixta cu diferentiere pe clase. Doar asa e adecvat, altfel nu poti sa imi zici mie Greiere sa vin cu Cravata ca nu se potriveste pe armonie de Greieras. (ref: Emilia Dorobantu, Oltenie Glas peste Carpati, etc.)

Doar Ei
16 noiembrie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Papagal! Datul din gura fara fundamentare se poarta în "Rromanicca"!

Moni
16 noiembrie 2022
Inteligentii

Eu nu inteleg cum studiaza el “după” manual…sau stă ascuns după manual? poate de pe / din manual… Oricum, multe greseli de exprimare atât la elev, cât si la autoarea articolului. Cred ca ar trebui sa discutati despre alt subiect, nu despre educatie….

Numai ei
16 noiembrie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Ghinionul matematicienilor, fizicienilor, chimistilor, literatilor și al celorlalți cercetători de-a lungul istoriei omenirii ca n-au știut când s-au născut elevii "trestepti" de astăzi (Esca nu era pe vremea lui Aristotel, dar este studiata acum)!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei