Astăzi, 14 iulie 2026, are loc proba
scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământul
preuniversitar, sesiunea 2026. În județul Constanța, 332 de candidați sunt
așteptați să participe la examen, organizat la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu
Dobrogianu” din Constanța, desemnată centru de examen.
- Publicitate -
Proba începe la ora 9.00, iar accesul
candidaților în sălile de examen este permis între orele 7.30 și 8.00, pe baza
unui act de identitate valabil. Din momentul primirii subiectelor, candidații
au la dispoziție patru ore pentru rezolvarea cerințelor.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean
Constanța reamintesc că în sălile de examen este interzis accesul cu genți,
poșete, cărți, caiete, telefoane mobile, dispozitive electronice de calcul sau
orice alte mijloace care pot facilita comunicarea ori fraudarea examenului.
Toate obiectele nepermise trebuie depuse în spațiile special amenajate înainte
de intrarea în sala de examen.
Candidații surprinși copiind, primind sau
transmitând soluții ori încercând să fraudeze examenul vor fi eliminați. În
plus, aceștia își pierd dreptul de a se înscrie la sesiunea imediat următoare,
iar sesiunea din care au fost eliminați este considerată una dintre cele două
sesiuni fără taxă prevăzute de lege.
Lucrările trebuie redactate cu cerneală sau
pix de culoare albastră, iar eventualele desene sau grafice se realizează
exclusiv cu creion negru, conform metodologiei de organizare a examenului.
Rezultatele
inițiale vor fi afișate pe 21 iulie
Primele rezultate vor fi publicate în data de
21 iulie 2026, atât la centrul de
examen, cât și pe site-ul Ministerului Educației,
www.edu.ro.
Candidații nemulțumiți de note vor putea
depune contestații în aceeași zi, până la ora 20.00, precum și în data de 22 iulie, între orele 9.00 și 12.00.
Contestațiile pot fi depuse și prin e-mail, potrivit instrucțiunilor afișate la
centrul de examen și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Rezultatele
finale ale examenului național de definitivare în învățământ vor fi afișate în
data de 27 iulie 2026.