Joi, 04 Iunie 2026

Copiii, vulnerabili în fața internetului

de Cătălin SICLITARU Luni, 17 Decembrie 2007 414 1 min citire
Conform unui studiu realizat de către Asociația pentru Tehnologie și Internet, 50% dintre copii au afirmat că au accesat site-uri cu conținut violent, potrivit hit.ro. Situația devine cu atât mai gravă cu cât părinții copiilor în cauză consideră că doar 30% dintre aceștia au fost expuși la acest gen de conținut on-line. În mod paradoxal, același studiu arată că temerea cea mai mare a părinților legată de activitatea on-line a celor mici este tocmai accesul neîngrădit la violență.
Veștile proaste nu se termină aici: 85% din copii au discutat cu persoane necunoscute pe Internet și doar 65% din părinți sunt conștienți de acest lucru. Deși 80% din părinți consideră că discută cu copiii lor în legătură cu accesul la Internet, doar 55% din copii declară că stau de vorbă cu părinții pe această temă.
Poate unul din cele mai îngrijorătoare aspecte este că 65% din părinți nu folosesc sau nu știu să utilizeze niciun mijloc prin care să îngrădească accesul celor mici la site-uri cu conținut vătămător.
Concluziile studiului ridică niște semne de atenționare pe care nu le putem ignora. Dacă avem în vedere ritmul de creștere extraordinar pe care îl cunoaște accesul la internet și vânzările record pe care le raportează distribuitorii de calculatoare, putem afirma că problemele se vor acutiza în viitor.
Taguri
Articolul anterior Absolutism liberal
Articolul următor Din 2005, cerșește să i se remedieze deficiențele la termopane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei