Joi, 04 Iunie 2026

Cu bebe în brațe, pro și contra

de Cuget Liber Sâmbătă, 06 Iulie 2013 144 1 min citire
Cu bebe în brațe, pro și contra
Este unul dintre cele mai controversate subiecte legate de primul an de viață și de îngrijirile pentru bebeluș: "Să-l ținem în brațe sau să-l lăsăm în pătuț?", "Se obișnuiește copilul în brațe și apoi ce ne facem?"
Toate mămicile sunt doritoare de sfaturi în această privință. Teama că nu vor mai putea rezolva problema unui copil "prost obișnuit" este mare, mai ales că majoritatea mămicilor doresc să se întoarcă cât mai repede la serviciu. Și atunci apare întrebarea: "Ce facem când micuțul plânge?".
Unele mame chiar întreabă disperate medicul pediatru: "Am voie să-l țin puțin în brațe, că mi-e milă să-l las în pătuț când plânge așa de mult!"
Poate mai folositor ar fi ca fiecare mamă să țină seama de ceea ce simte, să-și țină puiul în brațe ori de câte ori vrea, fără a se teme de "proaste" obiceiuri! În aceeași ordine de idei se pune și problema legănatului.
Multe sunt vocile pe care tinerele sau chiar viitoarele mămici le aud în jurul lor "Nu-l legăna că apoi nu mai adoarme altfel!" Altfel spus să nu faci exact ce este mai natural: să ții pruncul în brațe și să-l legeni? Dacă nu atunci când este mic, atunci când să-l ții în brațe?...
Să nu uităm cât de liniștitor este legănatul și că bebelușul este deja "obișnuit" cu el din perioada în care stătea în burtică și mersul mamei îl legăna.
Este normal să se simtă bine și în siguranță, să nu mai plângă și să adoarmă la pieptul mamei, când îi simte căldura și îi aude bătăile inimii.
Poate liniștea și bucuria lui din acele momente înclină balanța mai mult decât teoriile privind metodele moderne de creștere a copilului, în care nu ne este permis să-l adormim în brațe! (sursa:www.copilul.ro)
Taguri
Articolul anterior Înșelăciune de peste un milion de lei, cu țigări și alcool de la duty - free
Articolul următor Sfaturi pentru părinții care își duc bebelușii la plajă

Comentează știrea

noni
7 iulie 2013
ca de obicei

Unde draqu e raspunsul ???? Subiectul spune una si continutul nimic legat de subiect !!!! Va bate-ti joc de noi ???? Citesc ziarul acesta de 4-5 ori pe zi, voi chiar va bate-ti joc de rabdarea mea ????? Sa va fi erusine pt avest gen de jurnalism. Chiar nu verifica nimeni continutul publicatiilor si pe cei care publica asemenea mizerii ???????!!!!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei