Uzina de turism pe schi din Austria produce peste un miliard de euro anual

de Cuget Liber Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 285
În fiecare an, stațiunile din Austria investesc mai bine de jumătate din câștigurile sezonului în dezvoltarea infrastructurii de schi. Spre exemplu, investițiile din 2008-2009 au totalizat 557 de milioane de euro, mare parte din sumă (203 milioane de euro) fiind destinată dezvoltării infrastructurii de zăpadă artificială. În plus, sezonul trecut a însemnat investiții de 122 de milioane de euro în construirea de noi pârtii, instalații pe cablu, parcări și facilități. Austria a fost destinația de schi numărul unu pentru turiștii din România, în total, cu peste 30% mai mulți români au fost dispuși să călătorească până acolo și să cheltuiască în medie 650 de euro de persoană pentru un sejur de șapte nopți în Austria. Sute de kilometri de pârtii pe trei culori De exemplu, în Solden, s-a inaugurat anul trecut un nou telescaun de opt locuri încălzite, care are o capacitate de 3.700 de pasageri pe oră. Acesta l-a înlocuit pe cel vechi de trei locuri, ce pornea de la centrul Giggijoch. Austriecii au catalogat pârtiile în trei categorii: albastre sunt pârtiile ușoare, cele roșii sunt medii, iar cele negre sunt cele mai dificile. Accesul se face de obicei cu o gondolă sau cu o telecabină care îi duce pe schiori la înălțime, într-un centru principal. De aici, sunt preluați de telescaune sau teleschiuri (tot mai rare) și sunt duși către pârtiile mai înalte. Zillertal Arena din Zell a fost dotată cu o nouă gondolă Doppelmayr de opt persoane (Wiesenalmbahn) care unește zona Zell de Wiesenalm, iar în momentul în care va fi complet finalizată, va duce schiorii până în Karspitz. Are o capacitate de 2.400 de pasageri și a presupus o investiție de 8 milioane de euro. Și ghețarul Stubai a primit o nouă instalație. Prin construirea telescaunului Daunscharte au fost inaugurate și două pârtii noi - numărul 20 Kogelferner (albastră) și numărul 21 Schartenschuss (roșie). În plus, a fost construită o nouă platformă de observare, Top of Tirol, la 3.200 de metri înălțime, cu vedere panoramică asupra Dolomiților. Lupta pentru câștigarea turiștilor se dă și în funcție de lungimea pârtiilor și de numărul de instalații pe cablu. În Solden, există 146 de kilometri de pârtii la care accesul se face cu ajutorul a 34 de instalații pe cablu (dintre care șase gondole). Cea mai lungă pârtie are 12,8 kilometri și pornește de la vârful Schwarze Schneide, coborând pe o diferență de altitudine de 1.880 de metri până în Solden. Totul e gândit pentru confortul turistului Stațiunile sunt concepute astfel încât să ofere o expe-riență completă de schi. În Solden, în jurul celor două gon-dole de la intrarea și ieșirea din stațiune, au fost amenajate par-cări gratuite, una în aer liber și una supraetajată, cu peste 500 de locuri. Accesul către gon-dolă se face direct, printr-un tunel. Există ski-bus-uri gratuite, care vin la fiecare zece minute și aduc turiștii din satele din împrejurime. Austriecii au dat importanța corectă și conceptului de apres-ski - distracția de după sky. Instalațiile de cablu se închid în jurul orei 16, după care schiorii se mută la unul dintre barurile în aer liber sau acoperite. Unul dintre cele mai faimoase este Elizabeth din Ischgl, barul de la parterul hotelului "Elizabeth", construit în stil englezesc, unde turiștii dansează în clăpari, iar atmosfera este întreținută de dansatoare îmbrăcate în costume tiroleze. La prânz, turiștii se pot opri la una dintre cabanele de la înălțime, pentru un șnițel vienez sau o porție de Germknodel, desert tradițional austriac. Deși pare o poveste de vacanță de iarnă, scenariul se întâmplă într-o adevărată uzină de turism de schi care produce venituri de peste un miliard de euro anual.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei