Echipajul unei nave a fost salvat la… CERONAV r Ieri, a fost inaugurat noul complex de instruire și antrenament

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 16 Decembrie 2011 1858
O navă se scufundă. Cei nouă membri ai echipajului, toți marinari români, sar în valuri. Înoată. Reușesc să ajungă la o plută gonflabilă și să urce pe ea. Garda de Coastă a trimis un elicopter. De pe aparatul de zbor coboară cablul. Rând pe rând, marinarii  sunt ridicați la bordul lui.
Stimați cititori, cele relatate mai sus reprezintă un exercițiu din cadrul cursului de salvare organizat de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV. Demonstrația de ieri a fost realizată în bazinul complexului de instruire și antrenament CERONAV, de pe malul lacului Siutghiol, cu prilejul festivității de inaugurare a noilor dotări.
"Este o investiție de 3 milioane de euro" - spune Dorel Popa, directorul general al CERONAV, în fața numeroșilor invitați: reprezentanți ai Autorității Navale Române, Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", Uni-versității Maritime din Constanța, Sindicatului Liber al Navigatorilor, Asociației Agențiilor de Crewing, companiilor de agenturare și presei.
"Lucrările și dotările au fost realizate din fondurile proprii ale CERONAV, adică din banii plătiți de navigatorii care se instruiesc. Acum vom putea introduce cursuri noi, solicitate de piața serviciilor off-shore, dar vom extinde și cursurile existente" - a afirmat directorul general.
Detaliile privind investiția au fost prezentate de inginerul Daniela Tagare, managerul proiectului. Complexul se întinde pe o suprafață totală de 8.000 metri pătrați, iar aria construită desfă-șurată totalizează 2.820 metri pătrați. Bazele proiectului au fost puse în 2004, iar execuția lucrărilor a început în octombrie 2009 și s-a încheiat în octombrie 2011.
Complexul cuprinde săli de clasă pentru cursurile teoretice, încăperi pentru instruirea prac-
tică, un cabinet medical, grupuri sanitare, un hangar pentru ambarcațiuni și bazinul de antrenament situat la etajul I al unui corp de clădire (lucrare unicat în România).
Bazinul are 16 metri lungime și 8 metri lățime. Adâncimea este în două trepte: 2,5 metri, pe o distanță de 3 metri, și 5 metri, pe diferența de 13 metri. Capacitatea bazinului este de 500 metri cubi. Apa este schimbată doar de două ori pe an. În schimb, este recircu-lată, filtrată, tratată, monitorizată zilnic, astfel încât să se păstreze în parametrii optimi. Temperatura apei este menținută la 28 grade, iar a aerului la 24 de grade.
În sala bazinului se află simulatorul MWH-6. Este destinat instruirii pentru cazurile de prăbușire a elicopterelor pe mare, dar și pentru alte tipuri de accidente pe apă. Seamănă cu o cabină de elicopter. Este cel mai modern simulator de antrenament în bazin, din lume. Doar România și Suedia au așa ceva. Valoarea lui este de 500.000 euro.
În sala bazinului, condițiile vitre-ge de pe mare - valuri, ploaie și vânt - vor fi reproduse de genera-toare speciale, amplasate pe mar-ginea bazinului, care vor fi con-struite la Șantierul Naval Con-stanța. Scufundarea elicopterului - simulator și operațiunile de salvare nu se vor deosebi cu nimic de situațiile reale.
Pe viitor, antrenamentele vor fi monitorizate și înregistrate continuu, cu ajutorul camerelor de luat vederi, de la suprafață și din apă, și vor fi vizualizate pe ecrane uriașe. Astfel, se va putea interveni rapid dacă apar probleme medicale în timpul instruirii, iar pe de altă parte, cursanții aflați în afara bazinului vor putea urmări exercițiile.
"Investițiile din complexul de instruire și antrenament vor continua, în viitorii ani, cu alte proiecte - a afirmat Dorel Popa. În primul rând, este vorba de un poligon pentru antrenamente cu mijloace de supraviețuire: bărci, plute, colaci, costume (de toate tipurile, astfel încât să răspundă pretențiilor tuturor armatorilor). Valoarea proiectului se ridică la 800.000 de euro."
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a fost înființat în 1976. Grație serviciilor educaționale de calitate asigurate, România este unul dintre furnizorii importanți de forță de muncă ai flotei mondiale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei