r Guvernul României nu-și mai aduce aminte de proiectele privind transportul gazelor caspice
Uniunea Europeană se află într-o postură incomodă. Ar vrea să sancționeze dur intervenția Rusiei în Ucraina, dar nu poate. Are mâinile legate. E dependentă de gazul rusesc. E tentată să recurgă la izolarea economică a Moscovei, dar nu o face. Știe că și-ar tăia singură craca de sub picioare. Federația Rusă ar reacționa cu o contramăsură și ar stopa livrările de gaze. Și atunci, cine va avea de suferit mai mult? Cine va fi, în realitate, cel sanc-ționat?
Comunitatea europeană nu își poate permite luxul să rupă relațiile comerciale cu Rusia, după ce s-a străduit din greu să le întărească și să devină și mai dependentă de ea.
Tensiunile din regiunea Mării Negre readuc în atenție tema securității energetice a Europei, a surselor alternative de aprovizionare cu gaze și a reducerii dependenței de gazele rusești. Despre aceste chestiuni se discută de multă vreme și s-a vorbit și mai mult în timpul "războiului gazelor" dintre Rusia și Ucraina, din ianuarie 2009, și a replicii sale din martie 2011.
Astăzi, Uniunea Europeană constată că, după un deceniu de bătut apa în piuă, dependența față de gazele rusești a crescut și mai mult. Conflictul ruso-ucrainean ar trebui să determine comunitatea europeană să pună în practică mulțimea proiectelor ce așteaptă de ani și ani. În octombrie 2013, Comisia Europeană a adoptat o listă de 250 de proiecte cheie în domeniul infrastructurii energetice. Circa 100 dintre ele se referă la transportul și depozitarea gazelor și beneficiază de programul de finanțare "Facilitate pentru conectarea Europei", cu un buget, strict pentru infrastructura energetică trans-europeană, de 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014 - 2020.
Un program de mare anvergură, care face parte din așa numitul coridor sudic al gazelor este dedicat infrastructurii pentru transportul gazelor din Azerbaidjan și Turkmenistan spre România. El cuprinde trei proiecte majore:
- construcția unei conducte de gaze submarină, în Marea Caspică, dinspre Turkmenistan spre Azerbaidjan (Trans-Caspian Gas Pipeline);
- extinderea și modernizarea conductei dintre Azerbaidjan și Turcia, care traversează Georgia;
- construcția unei conducte de gaze submarină între Georgia și România. Denumit White Stream (Fluviul Alb), gazoductul va traversa Marea Neagră și va avea lungimea totală de 1.250 km, din care 1.115 km sub apă și 135 km pe uscat. Va avea capacitatea de 46 milioane metri cubi pe zi, iar puterea stației de compresoare va fi de 375 MW și va pompa 16 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Din coridorul estic al gazelor face parte programul de interconectare dintre Azerbaidjan, Georgia și România, cu următoarele proiecte:
- modernizarea și extinderea gazoductului dintre Constanța, Arad și Csanádpalota (Ungaria), care va avea secțiuni pe uscat și pe mare;
- construcția unui terminalul de gaze naturale lichefiate în portul Constanța (parte a proiectului AGRI).
Când vor demara respectivele proiecte? Am încercat să aflăm răspunsul în programul Guvernului Ponta III. La secțiunea "proiecte prioritare", din cadrul capitolului dedicat energiei, am găsit următoarea referință: "Implicarea activă (a Cabinetului Ponta - n.n.) în realizarea proiectului cablului submarin România - Turcia, a conductei de petrol Constanța - Trieste, a terminalului LNG Constanța și AGRI." Nu se spune niciun cuvânt despre Trans-Caspian Gas Pipeline și White Stream, despre modernizarea și extinderea gazoductului dintre Constanța, Arad și Ungaria. În schimb, se vorbește despre conducta de petrol Constanța -Trieste, semn că Guvernul Ponta III nu a aflat că acest proiect a murit din 2010, după retragerea Italiei, Sloveniei și Croației din parteneriat.
Uniunea Europeană ar putea să își reducă semnificativ dependența față de gazele rusești abia în 2020, cu condiția ca majoritatea proiec-telor privind transportul și depozitarea gazelor, din lista de 100, să fie realizate până atunci. Dar după cum decurg lucrurile în Europa unită, atunci când e vorba de mari proiecte investiționale și de foarte multe interese, e mai sigur că acest lucru nu se va întâmpla. Poate în 2050…
Despre România ce să mai vorbim. A demonstrat că nu mai are vocația construcției, nici măcar de autostrăzi. Sunt gata să pun pariu că Guvernul Ponta III nu va demara niciunul dintre proiectele energetice sus pomenite (cele mai multe omise de programul său) și că va pierde finanțarea europeană.
Chiar de ar vrea, nu va găsi investitori. Cine e prost să bage bani într-un tronson de conductă de sute sau mii de kilometri prin România sau într-un terminal de gaze lichefiate, știind că aceste construcții speciale vor fi impozitate cu 1,5% din valoare lor, în fiecare an?
