În primele luni ale anului 2011 Mărfuri de aproximativ 10 milioane de euro, reținute în vamă

de Corina BAGIE Vineri, 06 Mai 2011 467
Vameșii constănțeni au confiscat, de la începutul anului, 200.000 de articole bănuite a fi contrafăcute, constând în jucării, haine, încălțăminte, cosmetice, piese auto sau genți, precum și 2.000.000 de pachete de țigări, în valoare totală de 9.400.000 de euro. Nici ziua de ieri nu a fost una liniștită la vamă, în jur de 1.600 de colete care conțineau articole de încălțăminte bănuite a fi contrafăcute, în valoare de 90.000 de lei, fiind descoperite într-un container, în Portul Constanța Sud Agigea. Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților comise în legătură cu operațiunile de import - export și a produselor contrafăcute ori piratate. Astfel, oamenii legii au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea, la data de 17 aprilie, destinatarul mărfurilor fiind o societate comercială din Suceava. În urma controlului, s-au descoperit 1.575 colete cu articole de încălță-minte ce purtau semnul distinctiv al unei mărci protejate, cu o valoare de piață estimată la 90.000 de lei. Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârșirea faptei. Captura de ieri vine la doar o zi după ce lucrătorii vamali constănțeni descoperiseră mărfuri generale nedeclarate, în valoare de aproximativ 25.000 euro, în trei containere sosite din China pentru trei societăți comerciale din județele Prahova, Ilfov și Bacău. În primul container, pe lângă articolele sportive și cosmeticele declarate, au mai fost descoperite 2.380 foarfece de mână și 280 seturi pentru frigărui în valoare de 1.300 euro. În cel de-al doilea container, în cazul căruia erau declarate plăci de marmură, mai fuseseră strecurate 205 bucăți de chituri de lipit, pastă de întărire, rulete, role abrazive, în valoare de 300 de euro. Bunurile nedeclarate au fost reținute de către autoritatea vamală, iar cele două societăți - amendate cu câte 3.000 lei fiecare. În cel de-al treilea container selectat, care avea declarate doar colete cu genți, au mai fost descoperite 510 portofele bănuite a fi contrafăcute pentru bărbați, inscripționate Armani, LEVI’S și BOSS, în valoare de aproximativ 23.000 euro. Bunurile bănuite a fi contrafăcute au fost reținute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea acesteia urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Dat fiind faptul că numărul bunurilor confiscate până în prezent ajunge la 200.000, probabil vă întrebați ce se întâmplă mai departe cu ele. Potrivit purtătorului de cuvânt al DRAOV Constanța, Gabriela Rențea, mărfurile confiscate de autoritatea vamală sunt de două tipuri. Primele sunt cele valorificabile, preluate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, urmând a fi evaluate și comercializate. Celelalte sunt nevalorificabile, adică nu îndeplinesc condițiile de comercializare, situație în care sunt distruse. Operațiunea de preluare și distrugere se face de către o comisie formată din reprezentanții Administrației Porturilor Maritime, Inspectoratului de Poliție, Protecției Consumatorilor, Finanțelor Publice și Autorității Vamale. În privința mărfurilor contrafăcute, acestea nu pot intra sau ieși de pe teritoriul României. Prin urmare, nu pot fi importate, exportate sau reexportate și nici măcar plasate unui regim vamal suspensiv. Astfel, acestea fie sunt distruse - costurile operațiunii fiind suportate de titularul dreptului de proprietate intelectuală -, fie sunt predate, cu titlu gratuit, în funcție de natura bunurilor, instituțiilor din domeniul ocrotirii sociale, asociațiilor, cluburilor sportive și instituțiilor de învățământ, bineînțeles, dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală acceptă. Atribuirea mărfurilor contrafăcute se face cu condiția ca acestea să nu fie comercializate ulterior.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei