Ce se întâmplă cu autorecenzarea online. "Populaţia este reticentă din cauza tehnologiei"

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 16 Aprilie 2022 1275
Vineri, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ din Constanța, a avut loc întâlnirea de lucru organizată de Comisia Județeană pentru Recensământul Populației și Locuințelor, în vederea analizării stadiului autorecenzării online și a celei asistate.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre măsurile de promovare a autorecenzării. La întâlnire a fost prezent și secretarul general al Institutului Național de Statistică, Romi Mihăescu. Totodată, au fost invitați și primarii din toate cele 70 de localități din județul Constanța, dar şi viceprimari şi alţi reprezentanţi ai administraţiilor locale.
Perioada de autorecenzare online se va încheia pe 15 mai, după care, de pe data de 16 mai, va începe procesul de recenzare pe teren.
„Am avut o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Unităţilor Administrativ Teritoriale din judeţul Constanţa, în care s-a analizat stadiul autorecenzării din judeţul Constanţa şi din fiecare localitate. Suntem exact la jumătatea perioadei de autorecenzare online, care se va termina pe 15 mai. Din 31 de zile de autorecenzare avem 107.000 de chestionare la nivelul judeţului Constanţa. Acest lucru ne situează pe locul 10 în ţară ca şi număr de chestionare completate. A fost o şedinţă constructivă la care au participat primari, viceprimari şi secretari, în care s-au analizat posibilităţile de a promova autorecenzarea asistată. Perioada de autorecenzare se va încheia pe 15 mai, aşa cum v-am spus, iar începând cu data de 16 mai va începe perioada de recenzare pe teren. Alături de noi i-am avut şi pe reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică”, a declarat Monica Eliana Constantin, directorul Direcției de Statistică din Constanța.
Romi Mihăescu a explicat în ce mod a decurs şedinţa şi ce lucruri s-au discutat în mare parte în timpul acesteia.
„Îi mulţumesc domnului prefect Silviu Coşa pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o. Instituţia Prefectului Constanţa a fost organizatoarea acestei întâlniri. Acest eveniment a prilejuit un inventar al mijlocului autorecenzării online şi în cadrul acesteia s-a discutat printre altele şi despre rezolvarea unor probleme pe care unii administratori ai localităților din Constanţa le au. Rezultatele de până acum arată că judeţul Constanţa se situează undeva la aproximativ mijlocul clasamentului la nivel naţional în prima treime şi problemele ridicate aici sunt probleme comune întregii ţări. Un pic de dorinţă de a face altfel lucrurile din partea populaţiei. Avem de a face cu învăţământul online, ceea ce este o premieră în România. Sunt nişte provocări pe care până acum noi ne-am dorit să le depăşim şi, cu siguranţă, au fost depăşite într-un mod foarte frumos. Recesământul se desfăşoară în condiţii optime. Au fost ceva probleme în perioada de început când fluxul mare de cetăţeni, care au dorit să se autorecenzeze, au fost depăşiți de tehnologie. Ne dorim să fie bine. Ne-am propus un prag de 35 la sută recenzare online. Astăzi suntem undeva aproximativ la 20 la sută recenzare online. Suntem optimişti şi încrezători”, a declarat şi Romi Mihăescu.
El a mai spus că populaţia este reticentă la autorecenzarea online, pentru că există foarte multe persoane care nu se pricep la tehnologia modernă.
„Studiile făcute de noi şi anchetele au arătat că populaţia nu este reticentă la recensământ. Populaţia este reticentă la mijloacele tehnice, la domeniul online. Este o noutate naţională. La acest recensământ nu există hârtii. Numărul de întrebări este cu mult mai mic decât la celelalte recensăminte. Populaţia este temătoare de domeniul tehnic, de partea de device, de zona de telefonie. Există şi oameni în vârstă care nu se pricep la aceste lucruri, dar există şi unele persoane delăsătoare”, a concluzionat Romi Mihăescu.

Taguri

Comentează știrea

Decebal
16 aprilie 2022
Autorecenzarea online.

Formularul online are cateva intrebari gresit puse : G5a)Sotia persoanei denumita "SOT"locuieste in aceasta gospodarie ? (eu m-am denumit SOT) Raspunsul meu corect este "DA"-dar acesta este considerat eronat (in rosu) Sunt considerate admise "NU,locuieste in alta gospodarie" sau "NU,nu sunt casatorit legal" - ambele nefiind reale . G5b)Cine este sotia persoanei denumita "SOT" ? Nu se poate raspunde , deoarece intrebarea nu permite sa scriu raspunsul. G5e sau G5g)Tatal/mama persoanei denumita "SOT" locuieste in aceasta gospodarie ? Are 2 variantede raspuns : DA sau NU . Nici una nu se potriveste realitatii , deoarece sunt decedati.Nu pot admite varianta "NU' deoarece ascunde o realitate. Deci lipseste varianta "DECEDAT" P.S. As fi multumit daca cineva ar raspunde la cele comentate mai sus. Cu stima.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei