Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Marius Budăi, vești bune pentru pensionarii români

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 09 Martie 2022 349 < 1 min citire
Marius Budăi, vești bune pentru pensionarii români
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a transmis un noi mesaj referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență și la pensiile românilor, inclusiv indemnizațiile, pensiile de serviciu și pensiile militare de stat. Ministrul precizează că România a reușit să economisească 2,5 milioane de euro, relatează Antena3.ro „Am semnat Acordul de Finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanță cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane și ținte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro, astfel că, începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziția României.
În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR și eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizațiile, cele de serviciu și militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070.”, a scris Marius Budăi pe Facebook.
Taguri
Articolul anterior Aglomeraţie la Paşapoarte. Cererile de la Constanţa, relocate în alte judeţe
Articolul următor Automobilism / Pilotul Leontin Iocsak a decedat în urma unui accident! Maşina sa, izbită de un SUV cu numere de Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei