Duminică, 07 Iunie 2026

A început audierea pacienţilor care au scăpat cu viaţă din incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 04 Octombrie 2021 201 < 1 min citire
A început audierea pacienţilor care au scăpat cu viaţă din incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase
Procurorul de caz, Zafer Sadâc, care conduce ancheta incendiului izbucnit vineri, 1 octombrie, la Spitalul de Boli Infecţioase, a anunţat că au început audierile pacienţilor care au fost salvaţi din secţiile unităţii medicale.
Avem la faţa locului lucrători de poliţie şi specialişti în domeniul cercetării incendiilor, a fost declanşată şi o expertiză criminalistică, încercăm să ne dăm seama care a fost sursa, locul şi momentul în care a izbucnit incendiul. Am solicitat şi sprijinul angajaţilor spitalului, pentru a afla modul cum erau dispuşi pacienţii, cum erau amenajate saloanele. De asemenea, a început audierea persoanelor care ar putea să ofere informaţii despre cum a izbucnit incendiul. Este vorba despre pacienţii care au scăpat cu viaţă şi care au o stare bună de sănătate", a precizat luni după-amiază, 4 octombrie, în a patra zi a anchetei, procurorul Zafer Sadâc.
Potrivit acestuia, vor fi ridicate din spital şi documentaţiile, dar şi sistemul de înregistrare video. „Avem câteva incendii privind modul de producere a evenimentului. Urmează să preluăm documentele pentru a vedea dacă existau autorizaţiile şi avizele pentru instalaţiile spitalului", a mai spus procurorul.
Taguri
Articolul anterior Fotbal / Şerban în locul lui Drăguşin, la naţionala U21. Marţi, plecarea spre Spania
Articolul următor Ministrul de Interne: Este anormal să porți mască în parc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei