Avarie ENEL. În jurul orei 18,30 se va relua furnizarea de energie electrică în zonele afectate din cartierele Casa de Cultură, Coiciu și Inel II

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 15 Februarie 2013 253
Astăzi, în jurul orei prânzului, s-a declanșat o avarie pe o linie de medie tensiune, ceea ce a afectat 14 posturi de transformare și consumatorii din perimetrul: zona Casa de Cultură, străzile București, Obor, Baba Novac și parțial, cartierele Coiciu și Inel II. 
Potrivit reprezentanților ENEL, în urma manevrelor de lichidare a defectului, s-au identificat două tronsoane pe această linie, fără posibilitate de alimentare din alte surse. O parte dintre consumatori au fost realimentați în 20 de minute din surse adiacente. Șapte posturi de transformare au rămas nealimentate fără posibilitate de preluare din alte surse, fiind afectate de avarie blocurile L128, L119, L121, L104, L188 și parțial cartierele Inel II și Coiciu.
"Echipele Enel Distribuție Dobrogea au intervenit cu promptitudine și, în prezent, se lucrează la remedierea celor două defecte ale liniei de medie tensiune subterane. Se estimează că electricitatea pentru consumatorii afectați va reveni în jurul orei 18,30", explică Biroul de presă al ENEL.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei