Cum va fi vremea în weekend, la Constanţa

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 09 Octombrie 2020 252
Vremea s-a mai răcorit, a şi plouat puţin, însă constănţenii se bucură în continuare de o toamnă blândă. Meteorologii anunţă, weekendul acesta, când soare, când nori şi temperaturi plăcute, chiar uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului.
Sâmbătă, la Constanţa, cerul este parţial senin şi vântul suflă slab, dinspre nord-est. Maxima termică va atinge 21 de grade Celsius. Peste noapte, termometrele vor indica minimum 16 grade. Duminică, va fi chiar mai cald, cu valori termice cuprinse între 17 şi 23 de grade, şi cer preponderent senin.
Vestea bună este că şi săptămâna viitoare se anunţă vreme frumoasă şi călduţă, cu doar câţiva nori răzleţi şi posibil câteva picături de ploaie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei