Factura la căldură, tot mai mare! Ce strategii adoptă românii pentru a economisi

de Andreea ANDRONACHE Miercuri, 15 Mai 2024 390
Este cunoscut faptul că, în sezonul rece, facturile la energie cresc considerabil, generând îngrijorări în ceea ce privește costul încălzirii în casele din România. Conform unei recente cercetări sociologice realizate pentru platforma despre-energie.ro, se constată că majoritatea românilor adoptă strategii precum scăderea temperaturii ambientale sau izolarea termică a locuințelor, pentru a gestiona mai eficient aceste costuri. În plus, aceștia recurg și la alte metode pentru a ține sub control cheltuielile.
Studiul arată că aproximativ 66% dintre români preferă să încălzească toate camerele locuinței pentru a menține un confort uniform în întreaga casă, în timp ce aproximativ 34% adoptă o abordare mai economică, încălzind doar camerele în care își petrec cea mai mare parte a timpului. Această discrepanță în abordare reflectă o dilemă comună între dorința de confort și necesitatea de a economisi energie.
Cei care optează să nu încălzească toate camerele sunt în mare parte persoane cu venituri mici sau medii, aproape 40% dintre aceștia au venituri sub 2.500 lei lunar, iar 45% au venituri cuprinse între 2.500 și 5.000 lei lunar. Mai specific, în ceea ce privește persoanele care încălzesc doar o singură cameră, cea în care își petrec cea mai mare parte a timpului, 69% dintre acestea au venituri sub 2.500 lei lunar, potrivit studiului.

Specialiștii în eficiență energetică subliniază că fiecare grad în minus pe termostat poate reduce factura de încălzire cu câteva procente. Aceasta este o strategie simplă, dar eficientă pentru a controla consumul de energie fără a compromite confortul. Prin scăderea temperaturii chiar și cu un singur grad, economiile acumulate pe durata întregii ierni pot fi semnificative.
Provocările întâmpinate și măsurile adoptate
Costurile mari din perioada iernii reprezintă o problemă și pentru constănțeni, iar mulți dintre ei au reușit să găsească modalități prin care să reducă cheltuielile. Pentru ei, soluția simplă este să încălzească doar spațiul în care își petrec cel mai mult timp.
„Suntem pensionari, pe timpul iernii noi alegem să scoatem radiatorul pe care îl avem de foarte mulți ani și să încălzim doar dormitorul unde stăm, în rest ne îmbrăcăm mai gros”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Alexandru A., pensionar.
Alții aleg pur și simplu să închidă încăperile neutilizate pentru a reduce costurile de încălzire.
„Noi, familia, alegem să închidem ușile camerelor, pentru că așa reușim să mai creștem puțin temperatura. Fiind la mare, iarna vântul bate foarte tare, ceea ce accentuează și mai tare starea de frig, așa că este o soluție de moment, nu avem ce face, centrala reprezintă o cheltuială prea mare pentru noi în acest moment”, a declarat Florica B., vânzătoare.
Totuși, există și constănțeni care au ales să se gândească la confortul familiei, așa că au strâns bani și au investit în măsuri mai bune, precum izolarea pereților și înlocuirea ferestrelor.

„Am doi copii mici și nu este posibil să stau și să mă uit la ei cum tremură iarna cu hainele pe ei. Avem salariul minim și eu, și soția, dar am făcut sacrificii și am reușit să investim în apartamentul nostru. Am schimbat toate ferestrele și am izolat pereții. A fost o alegere foarte bine gândită, iar acum reușim să plătim mai puțin”, ne explică Marius Ş., muncitor.
Din cercetarea sociologică și din relatările locuitorilor constănțeni reiese că gestionarea costurilor de încălzire în timpul iernii reprezintă o adevărată problemă. Strategiile variază în funcție de posibilitățile financiare și prioritățile personale, de la reducerea consumului prin încălzire selectivă sau izolare termică, până la investiții în eficiență energetică pentru un confort durabil.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei