Felix Stroe a fost ales Președintele Asociației Române a Apei

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 29 August 2013 179
Miercuri, 28 august 2013, s-a desfășurat, la Sibiu, ședința Comitetului Național de Conducere al Asociației Române a Apei, întâlnire la care au participat aproape toți membrii, prezența fiind de 94%. Pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de alegere a noului președinte ARA. Având în vedere progresele remarcabile realizate de S.C. RAJA S.A. Constanța în ultimii ani, dar și participarea activă a Patronatului Român al Apei, al cărui președinte este directorul general al companiei constănțene, în elaborarea și promovarea strategiilor și programelor de dezvoltare din sectorul apei, cu unanimitate de voturi, Felix Stroe a fost ales noul președinte ARA. 
"Asociația Română a Apei va continua colaborarea deja existentă cu organizațiile de profil din țară și din străinătate și va defini noi parteneriate cu structurile internaționale din domeniu, pentru a-și menține rolul de catalizator în dezvoltarea proiectelor cu țările din regiune. Pentru operatorii de profil din țară, scopul principal este asigurarea condițiilor pentru continuitatea programelor aflate deja în derulare și accesarea de noi fonduri nerambursabile. Astfel vor continua schimburile de idei, soluții și procedee tehnice între manageri, utilizatori, proiectanți și cercetători", a declarat noul președinte ARA, Felix Stroe.
Înființată la 15 iunie 1995, Asociația Română a Apei este o asociație autonomă, patronală și profesională, care reprezintă, promovează, apără și susține interesele patronale și profesionale ale membrilor săi: operatori de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare și firmele de profil, în relațiile cu autoritățile publice, sindicatele și alte persoane juridice, atât în plan național cât și internațional. 
Printre obiectivele principale și formele de activitate ale Asociației se numără și inițierea, elaborarea și promovarea strategiilor și a programelor de investiții; sprijinirea introducerii progresului tehnic și științific în domeniul apei și asigurarea consultanței tehnice, manageriale și cooperarea internațională. Toate aceste acțiuni sunt coordonate de diferite comisii de specialitate din cadrul A.R.A., comisii care se întrunesc trimestrial pentru a rezolva eventualele probleme apărute, dar și pentru a promova și pune în aplicare noi programe și idei de dezvoltare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei