Protecția Consumatorului a demarat controale pe litoral. Cristina Rusu, inginer în cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor, a precizat că, după mai multe controale, au constatat că turiștii nu sunt informați cu privire la activitatea unităților de cazare. Neregulile s-au referit la tarifele de cazare, la dotările necesare numărului de stele sau la asigurarea liniștii turiștilor. Gheorghe Trandafir, inspector șef adjunct în cadrul OJPC Constanța, a precizat că, pentru sezonul estival activitatea instituției va fi împărțită astfel: o echipă se va ocupa de sectorul Mamaia - Năvodari, a doua echipă de stațiunile Costinești, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol și localitățile aferente, iar ultima echipă își va desfășura activitatea pe sectorul Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn, 2 Mai, Vama Veche. În total, vor fi angrenați 27 de inspectori. Pentru perioada 10 iulie - 10 august, dacă va fi necesar, se va cere o suplimentare de personal.
- Publicitate -