Asociaţia Naţională a Surzilor din România, filiala Constanţa, are, la ora actuală, sute de membri şi funcţionează într-un spaţiu impropriu, pe strada Griviţei nr. 56. În încăperile pe care le au la dispoziţie persoanele cu deficit de auz - şi unde se întâlnesc periodic -, nu plouă de azi, de ieri. Situația este cunoscută de ani de zile, numai că mirosul de igrasie n-a ajuns până în birourile oamenilor potenţi financiar, aşa că nu îi ajută nimeni. În prag de sărbători, facem apel către populaţie de a le aduce măcar o bucurie celor 30 de copii ai surdo-muţilor, oferindu-le un mic cadou de Crăciun.
- Publicitate -
În urmă cu 71 de ani, pe 23 octombrie 1953, un grup de meseriaşi surzi a constituit la Constanţa Societatea Amicală a Surdo-Muţilor „Dunărea de Jos”. După mai bine de şapte decenii, în prezent, filiala funcţionează ca Centru de asistenţă socială, informare, consiliere, interpretare, dar într-un spaţiu total impropriu.
Încă din primele secunde de când se intră în sediul de pe strada Griviţei nr. 56 te izbeşte un miros greu, igrasia fiind la ea acasă. Totuşi, chiar dacă le este greu să stea în duhoarea din clădire, persoanele cu deficienţe de auz tot se întâlnesc, socializează unele cu altele, dezbat împreună problemele cotidiene şi fac planuri de viitor.
Din păcate, din cauza mirosului insuportabil, nu pot rămâne prea mult în clădire. Reporterii cotidianului „Cuget liber” s-au deplasat la această adresă şi au rămas muţi de cele găsite. Nu mai spunem că mirosul este de-a dreptul îngrozitor. E de mirare cum aceşti oameni, frumoşi şi optimişti, rezistă în aceste condiţii.
Potrivit preşedintelui asociaţiei de la malul mării, Laurenţiu Nichifor, cu toţii şi-ar dori ca întâlnirile lor să aibă loc într-un spaţiu nou, curat sau măcar unul renovat, în care să nu cadă tencuiala de pe pereţi şi unde să aibă, şi ei, o toaletă funcţională, nu să îşi scurteze întâlnirile pentru că nu au nici măcar aşa ceva. Într-un cuvânt, totul arată deplorabil. În plus, cheltuielile sunt foarte mari. „Noi ne-am mutat aici în anul 2001. Pereţii sunt infiltraţi şi arată foarte rău, mirosul devenind insuportabil. Eu sunt preşedinte de un an, dar până la mine, fostul preşedinte împreună cu interpretul asociaţiei au făcut multe solicitări de sponsorizare, mutare sau măcar renovare. Nevoile noastre sunt multe, dar enumerăm doar câteva dintre ele: menţionăm că avem gazele trase până în faţa locaţiei, dar nu avem posibilităţi financiare de a monta sistemul de încălzire cu gaze. Totodată, ne-ar trebui mese, scaune, uşi metalice şi geamuri. Ne-am dori să organizăm multe activităţi aici, dar, din păcate, surzii nu vor să vină, din cauza spaţiului, fiindu-le teamă să nu se îmbolnăvească. Am avut, recent, un concurs de joc de table, dar au venit foarte puţini, din cauza aspectului locului", ne-a declarat preşedintele asociaţiei.
Mut înseamnă doar să nu ai voce. Nimic mai mult!
Un alt membru a precizat că, în urmă cu mulţi ani, aveau sediul pe bulevardul Mamaia, doar că era foarte mic. „Am fost desenator, dar acum sunt pensionară. Având timp liber la dispoziţie, mi-ar plăcea să avem un spaţiu mai îngrijit", ne-a declarat Lenuţa Zisu. „Eu am fost diagnosticată cu Parkinson şi mă deplasez mai greu, dar chiar şi aşa tot vin, din când în când, la sediu. Trebuie să lupt mereu pentru viaţa mea. Nici mâncare nu mai pot face. Soţul meu mă ajută cu toate", a spus, cu durere în suflet, Luminiţa Linte.
Oamenii spun că au, totuşi, o promisiune de la un partid politic să li se aducă nişte pacheţele pentru copii, de sărbători, dar nici de acestea nu sunt siguri 100%.
„Nu putem organiza evenimente la sediu. Ne este şi ruşine să chemăm pe cineva aici. Condiţiile sunt cele care sunt. Apa s-a infiltrat puternic în pereţi. Ne-ar plăcea să renovăm acest spaţiu, dar nu sunt bani. Am tot căutat sponsori, dar nu am găsit nici măcar unul. Toţi ne-au spus să aşteptăm, că ne vor suna. Sperăm ca măcar pachetele pentru copii să le primim. Este vorba de 30 de pachete", au mai spus aceştia.
Ideea este că ar trebui ca aceşti semeni ai noştri să fie, şi ei, băgaţi în seamă şi să înțeleagă faptul că surzii au o viață la fel, cu diferența că nu aud.
Din nefericire, în societatea românească este o problemă, pentru că nu se vede ce este cu adevărat în lumea surzilor. Mulți au impresia că a fi surd/surdo-mut înseamnă a fi analfabet, dar nu este deloc aşa. Mulţi dintre ei sunt foarte inteligenţi, iar „mut” înseamnă doar că nu au voce, deşi, cu siguranţă, au multe de zis. Poate nu aud, nu vorbesc, uneori au probleme de adaptare, dar nu diferiți. Ei încearcă din răsputeri să aibă o viață cât mai normală. Bineînţeles, ar fi fericiți să fie independenți şi să nu aibă nevoie de ajutor în activități zilnice care par minore pentru unii, dar de importanță vitală pentru ei. Pe de altă parte, sunt conştienţi că nu este ușor pentru cei din jurul lor să le ofere ajutor permanent. Toate acestea în condiţiile în care toată lumea are probleme, cu toții trecem prin tot felul de stări, emoții, frustrări, oboseală, indiferent dacă suntem sănătoși sau bolnavi, doar că simțim diferit. Tocmai de aceea, înțelegerea reciprocă este temelia unei relații reușite cu cei din jur.
