Peste 75.000 de copii români au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Cifrele sunt îngrijorătoare și cresc de la o lună la alta. Grav este că mulți dintre ei nu au nici rude și ajung în grija sistemului de ...
Alocația europeană are același regim ca și alocațiile din sistemul românesc. Aceasta se poate obține retroactiv pe un termen de la 1 până la 3 ani.Un număr scăzut de români știu că lucrând în străinătate pot primi alocaț ...
Multe persoane se întreabă ce se întâmplă în cazul celor care au lucrat în unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori a Spaţilului Economic European. În aceste condiţii, au precizat reprezentanţii Casei de ...
Foarte multe persoane preferă munca peste hotare, dar înainte de a avea această opţiune trebuie să ştie că este necesar să îşi desfăşoare activitatea şi în măsuri de siguranţă. Pe această cale, Inspectoratul Teritorial d ...
Persoanele care vor să obţină un loc de muncă în străinătate pot face acest lucru atât prin mijloace proprii, contactând direct angajatorul, cât şi prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANO ...
Agenţiile care plasează muncitori români în străinătate, vor avea reguli noi şi sancţiuni majorate, dacă nu respectă legislaţia votată recent de Camera Deputaţilor. Este vorba despre Ordonanţa de Urgenţă nr.33/2021 care ...
Ministrul Muncii şi Protecţie Sociale, Raluca Turcan, a declarat recent că motivul real pentru care românii aleg să plece în străinătate ţine de nivelul veniturilor care pot fi obţinute în România. Ea s-a adresat antrepr ...
Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă şi nu găseşti unul, o soluţie ar fi să priveşti dincolo de graniţele ţării. Poţi căuta de unul singur un job pe platformele de recrutare sau te poţi adresa firmelor specializate ca ...
Vreți să plecați la muncă peste hotare? Înainte de a face acest lucru, trebuie să știți că agenții de plasare a forței de muncă au obligația de a asigura încheierea contractului de muncă/a documentului echivalent din&nbs ...
Mii de copii din judeţul Constanţa sunt complet lipsiţi de îngrijirea părinţilor, plecaţi la muncă în străinătate. Deşi celor mai mulţi le este asigurat traiul de zi cu zi, singurătatea lasă în sufletele micuţilor răni g ...
Înainte de a pleca la muncă în străinătate, părinții au obligația de a desemna persoana care se va ocupa de întreținerea copilului în perioada absenței lor, care nu poate fi decât o rudă până la gradul IV inclusiv.Ce se ...
Domnule Tiberiu Popescu, în cazul în care persoana aleasă în vederea angajării ori, după caz, salariatul, vor urma să își desfășoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligația de a le spune, evident, înainte d ...
Ministerul Muncii face demersurile necesare pentru ca agenții privați de mediere să nu mai poată percepe românilor comisioane pentru lucrul în străinătate, punând astfel de acord legislația națională cu cea europeană, a ...
"Când vin mama și tata de la muncă din Spania, o să îmi aducă multe jucării și o să mergem în oraș și în parc împreună. Poate o să mergem și la munte!". Acestea sunt gândurile Mihaelei, o fetiță din Constanța care își ve ...