Din ce în ce mai puțini români sunt tentați sunt lucreze în străinătate

658
Din ce în ce mai puțini români sunt tentați sunt lucreze în străinătate - dj31024x683-1702107175.jpg

Articole de la același autor

Spania și Italia, pe vremuri, destinațiile preferate, au pierdut teren în preferințele românilor. Totuși, specialiștii în recrutare spun că nu pot să stabilească cifre exacte, pentru că destui români încă apelează la cunoștințe și nu la firme ca să obțină un contract, potrivit ProTV.


Olimpiu Boța a lucrat 12 ani în spitale din Germania. S-a specializat acolo în chirurgia mâinii și microchirurgie reconstructivă. La începutul anului s-a întors acasă, iar acum este chirurg la Spitalul Județean din Cluj-Napoca.
Dr. Olimpiu Boța, medic primar chirurgie plastică și estetică: „Factorul emoțional, părinți, familie, care sunt aici și m-au atras înapoi, și în același timp e și factorul profesional. Consider că pot să aduc mai mult aport aici, într-un sistem medical care se dezvoltă.”


Alți români nici nu mai iau în calcul un loc de muncă în străinătate


Nicolae Dina are o firmă de construcții și servicii în Spania și nu mai găsește conaționali dornici să lucreze la el. Nicolae Dina, român stabilit în Spania: „Aseară am dat un anunț, în zece minute am primit peste 20 și ceva de solicitări de la cetățeni din Sud America, niciun român. Înainte, la biserică când mergeam, nici nu stăteam o jumătate de oră și eram asaltat de 5-10 persoane care voiau de muncă.”


Cu aproape 50.000 a scăzut numărul românilor care au aplicat pentru un loc de muncă în străinătate pe una dintre platformele mari de recrutare, față de acum trei ani.


Ana Călugăru, director comunicare platformă recrutare: „Îi vedem pe români tot mai puțin dornici să plece în afara țării. Majoritatea aplică pentru domenii care angajează din zona entry-level. Mai puțini specialiști pleacă la muncă în străinătate anul acesta.”


Italia, una dintre țările în care acum câțiva ani ajungeau cei mai mulți dintre conationali are nevoie acum de aproximativ 68 de mii de muncitori domestici. Ca să acopere deficitul, guvernul a decis să ofere mai multe permise celor din afara Uniunii Europene.


Giorgia Gollino, manager agenție de recrutare Italia: „Am observat că vin mai puțini români să muncească aici. Unii au lucrat câțiva ani, au economisit și s-au mutat înapoi în România.”


Totuși, românii care nu își caută locuri de muncă pe platforme de recrutare, ci apelează la rude sau cunoștințe, nu intră în aceste statistici.


Magnoliu Stan, consultant resurse umane: „Nu cred că se poate estima numărul exact al celor plecați la muncă în străinătate. Prin platformă aplică cei care fie nu au mai fost, fie încearcă să facă o schimbare sau să identifice o oportunitate mai bună.”


S-au schimbat și țările în care merg ai noștri să lucreze. Anul acesta, cele mai căutate au fost Germania, Olanda și Belgia.


Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică arată că inclusiv numărul celor care își stabilesc temporar domiciliul afară a scăzut, de la 242 de mii in 2017, la 201 mii in 2022.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6732 secunde