Știri recomandate din Cultură-Educație



03 Octombrie 2022
518
Timp de trei zile, în perioada 3 - 5 octombrie, la hotelul „Victoria” din Mamaia se desfășoară cursul de formare la nivel național cu tema „Intégrer le numérique dans le cours de FLE”. Activitatea de formare este parte a ...
03 Octombrie 2022
347
UPDATE - Conducerea PNL a decis, luni, ca Ligia Deca, în prezent consilier prezidenţial, să fie numită în funcţia de ministru al Educaţiei.Potrivit unor surse liberale, la vot s-au înregistrat 2 abţineri, scrie Ager ...
03 Octombrie 2022
393
Începând de luni, 3 octombrie, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi-a redeschis larg porţile pentru studenţii săi. Menţionăm că în anul universitar 2022 - 2023, în cadrul instituţiei de învăţământ superior sunt înscriș ...
03 Octombrie 2022
208
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că legile educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea plagiatului, subliniind că acesta este un "fenomen toxic al mediului educ ...
03 Octombrie 2022
343
Educaţia este investiţia pe care o naţiune o face pentru viitor, iar conducerea Ministerului Apărării Naţionale consideră că oamenii sunt resursa cea mai de preţ, a transmis, luni, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, cu pr ...
03 Octombrie 2022
313
Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a susținut luni un discurs la USAMV București. El a vorbit despre legea învățământului superior în fața studenților, punctând că este „o lege care implică multe schimbări, care ...
02 Octombrie 2022
289
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” îi invită joi, 6 octombrie, pe cei mici, la spectacolul „Inimă Rece”. Textul piesei este adaptat de Victoria Gavrilescu, după basmul educativ al prozatorului german Wilhe ...
30 Septembrie 2022
251
Tabăra de pictură „Kreator Art”, este un proiect care face parte din lista evenimentelor culturale din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acesta se referă ...
30 Septembrie 2022
264
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” anunţă că pentru spectacolul „Fata babei şi fata moşneagului” de duminică, 2 octombrie, orele 10.30 și 12.00, nu mai sunt locuri. Pentru cei care au reuşit să şi cumpere ...
30 Septembrie 2022
539
Nu sunt elemente care, din punct de vedere medical, să justifice într-un fel revenirea la învățământul la distanță, din cauza infecției cu noul coronavirus, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit Antena3„P ...
30 Septembrie 2022
209
Reprezentanţii Muzeului de Artă Populară vă invită să admiraţi, la acest moment, şi unele obiecte folosite în recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni. De data aceasta, ne referim la jartierele de mire (o pe ...
Stire din Cultură-Educație : FOTO/ Festivitate de deschidere a noului an şcolar, cu două VEŞTI IMPORTANTE, la Universitatea Ovidius Constanța
30 Septembrie 2022
1912
Astăzi a avut loc deschiderea noului an universitar, la Universitatea Ovidius din Constanţa, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi a sutelor de studenţi.Un număr de aproximativ 18.000 de studenţi, repartiz ...
30 Septembrie 2022
16276
"Cu regret, colectivul de la Liceul Teoretic Ioan Cotovu anunță că doamna învățătoare (Cîndescu) Sultana Ion, care a modelat personalitatea multor generaţii, s-a stins din viaţă. Cei care doresc să îşi ia rămas bun ...
29 Septembrie 2022
953
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia joi seară. El urma să aibă o discuție în această seară cu premierul Nicolae Ciucă despre acuzațiile de plagiat la adresa sa. "Am decis, din proprie inițiativă, să d ...
29 Septembrie 2022
358
Muzeul de Artă Populară Constanţa a primit, în cursul acestei săptămâni, vizita unui grup de elevi şi profesori de la şcolile „I. C. Padre Isaia Columbro, Tocco Caudio”, din regiunea Campania, Italia şi „Mercimek Tevhide ...
Stire din Cultură-Educație : Noaptea cercetătorilor europeni, sărbătorită şi de elevii constănţeni
29 Septembrie 2022
229
Vineri, 30 septembrie, între orele 17.00 - 22.00, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” organizează, la nivel regional, „Noaptea cercetătorilor europeni”. Devenită tradițională (proiectul inițiat în 2005 de Comisia Europ ...
29 Septembrie 2022
359
Luna aceasta, directorul Palatului Copiilor Constanţa, prof. Roxana Mitan a participat la întâlnirea finală a proiectului Erasmus + „Creative Arts Promoting Equality, Diversity and Social Inclusion”, activitate ce a a ...
29 Septembrie 2022
307
Muzeul de Artă Constanța găzduieşte în perioada 5-30 octombrie, expoziția de pictură și ceramică „Epanorthosis” a artiștilor Marius Barb Barbone și Ovidiu Ionescu. Curatorul evenimentului va fi directorul instituţiei de ...
28 Septembrie 2022
439
Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie) a fost sărbătorită, săptămâna aceasta, şi la Colegiul Comercial „Carol I” Constanța. Coordonați de profesorii de limba franceză Elena Roadideal și Camelia Țuglea, alături de prof ...
28 Septembrie 2022
950
Peste numai două zile, Universitatea „Ovidius” din Constanţa îşi deschide larg porţile. Anul acesta, festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 va avea loc în cadrul unei festivități la care, atât profesor ...
Pagina a fost generata in 0.0518 secunde