Toate știrile despre rugby în ziarul Cuget Liber Online.

Rugby

Rugby, scris și rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunție simplificată /'ragbi/), este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.
Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Strămoșul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franța, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din orașul Rugby, situat în Anglia. 

Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu și viitor pastor, a luat în brațe balonul și l-a purtat în spatele liniei porții adverse, deși tradiția cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. 
În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul și cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ține balonul în mâini, într-o fază a jocului în care așa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.
2533 articole cu tagul "rugby". Ultima știre adaugata : Luni, 01 Iunie 2026.

11 Octombrie 2020
Stadionul „Mihail Naca” din Constanța a găzduit, sâmbătă, meciul contând pentru etapa a 4-a din Cupa României la rugby dintre formația gazdă, Tomitanii și Steaua București.Oaspeții au făcut o primă repriză foarte bună în ...
09 Octombrie 2020
Stadionul „Mihail Naca” din Constanța găzduieşte, sâmbătă, 10 octombrie, meciul contând pentru etapa a 4-a din Cupa României la rugby dintre formația gazdă Tomitanii și Steaua București. Partida va fi transmisă în direct ...
04 Octombrie 2020
Echipa națională de rugby a României se reunește pentru a pregăti ultimul meci din ediția 2020 a Rugby Europe Championship, adversară urmând a fi reprezentativa Belgiei. Programată pentru 1 noiembrie, partida România - B ...
03 Octombrie 2020
Clubul Sportiv Năvodari a demarat demersurile pentru a readuce acasă un tânăr rugbist transferat, anul trecut, la CSM Ştiinţa Baia Mare, dar care nu a reuşit să se adapteze cerinţelor din tabăra „zimbrilor”. Revenirea pe ...
Stire din Sport : Rugby / Când începe Turneul celor Şase Naţiuni, ediţia din 2021
30 Septembrie 2020
Ediţia din 2021 a Turneului celor Şase Naţiuni, cel mai puternic turneu de rugby al Emisferei de nord, va debuta în data de 6 februarie, informează organizatorii competiţiei. Cinstea de a deschide „balul” le va reveni na ...
Stire din Sport : Rugby-ul non-contact, în atenţia antrenorilor şi sportivilor
29 Septembrie 2020
Departamentul de Dezvoltare al Federației Române de Rugby reia seria acțiunilor de promovare a rugby-ului, în aceste vremuri marcate de pandemia Covid-19, acordând o atenție deosebită variantei de touch rugby mixt. Astfe ...
28 Septembrie 2020
Echipa de rugby ACS Tomitanii a suferit o nouă înfrângere, scor 14-34, în partida cu CS Dinamo Bucureşti, disputată, sâmbătă, pe stadionul „Mihail Naca” din strada Primăverii, în cadrul Grupei B a Cupei României. Rugbişt ...
27 Septembrie 2020
Echipa ACS Tomitanii a suferit un nou eşec dur, scor 14-34, în partida cu CS Dinamo Bucureşti, disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul Grupei B a Cupei României. Rugbiştii constănţeni au avut parte de o primă rep ...
22 Septembrie 2020
Trei discipline sportive au fost incluse în premieră pe lista preliminară a sporturilor care vor figura în programul Jocurilor Europene (JE) de la Cracovia 2023: sărituri cu schiurile (pe suprafeţe artificiale), alergare ...
21 Septembrie 2020
Rugby-ul românesc a suferit o pierdere uriaşă, după ce unul dintre antrenorii dedicaţi trup şi suflet sportului cu balonul oval, Adrian Costache, a încetat fulgerător din viaţă, la vârsta de 53 de ani. Fost jucător la Tr ...
21 Septembrie 2020
Primul meci susţinut de formaţia CS Tomitanii Constanţa în ediţia 2020 a Cupa României la rugby s-a încheiat cu o corecţie usturătoare, scor 20-66 (3-24) cu Steaua, în confruntarea de la Bucureşti din Grupa 2, desfăşurat ...
18 Septembrie 2020
Sâmbătă, 19 septembrie, sunt programate meciurile primei etape din Cupa României la rugby, ediția 2020. Cele șase echipe au fost împărțite în două grupe, pe criterii geografice.În etapa inaugurală, în Grupa A, se vor înt ...
18 Septembrie 2020
Teatrul de vară din Neptun a găzduit, timp de două zile, în aer liber, respectând toate măsurile sanitare în vigoare, cea de-a treia Conferință Națională de rugby, urmată apoi de Adunarea Generală Ordinară și de Alegeri ...
12 Septembrie 2020
Cele două terenuri de pe plaja „Cleopatra” din Mamaia au găzduit, vineri, meciurile ultimei zile din cadrul turneului „Oval Touch”, organizat de CS Cleopatra, cu sprijinul Federației Române de Rugby. Iată rezultatele înr ...
09 Septembrie 2020
Cele două terenuri de pe plaja „Cleopatra” din Mamaia au găzduit, ieri, meciurile zilei a doua din cadrul turneului „Oval Touch”, organizat de CS Cleopatra Mamaia, cu sprijinul Federației Române de Rugby. Iată rezultatel ...
08 Septembrie 2020
Ieri, pe plaja din Mamaia, au început partidele contând pentru turneul de rugby "Oval Touch", noua denumire a competiției "Oval Beach". Turneul este organizat de Clubul Sportiv Cleopatra Mamaia, cu sprijinul Federației R ...
07 Septembrie 2020
În meciul de clasament disputat pe stadionul "Iuliu Hațieganu" din Cluj, fără spectatori, echipa de rugby Tomitanii Constanța a reușit să se impună în fața Universității, scor 29-23, și să se claseze pe locul al cincilea ...
03 Septembrie 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța încearcă să treacă peste eșecul suferit la Brașov, în fața Timișoarei Saracens, și se pregătește acum pentru ultimul meci din actualul sezon, cel cu Universitatea Cluj, care va avea lo ...
31 August 2020
Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au avut parte de un meci dificil sâmbătă împotriva celor de la Timișoara Saracens, în barajul pentru calificarea în semifinalele Superligii.Meciul a avut loc la Brașov, pe stadionul "N ...
28 August 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța va avea parte, sâmbătă, de un meci extrem de dificil în sferturile de finală ale Superligii, împotriva celor de la Timișoara Saracens. Partida va avea loc pe stadionul "Noua" din Brașo ...
27 August 2020
Rugbiștii din cadrul Clubului Sportiv Cleopatra își desfășoară activitatea, în această perioadă, pe plaja din Mamaia. "Deocamdată, ne antrenăm pe plajă. Avem 35 de copii la academie și sunt foarte bine, chiar dacă sunt î ...
26 August 2020
Federația Română de Rugby a anunțat, pe site-ul oficial, că Superliga, principala competiție internă din rugby-ul românesc, revine pe teren după aproape zece luni de pauză. Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, sunt pr ...
18 August 2020
Federația Română de Rugby a primit aprobarea necesară desfășurării Adunării Generale 2020 din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța. Evenimentul va avea loc în data de 10 septembrie, de la ora 10.00, ...
08 August 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța se află în acest moment în pregătire pentru ultima parte a campionatului intern.Elevii lui George Sava și Nicolae Radu vor juca în primul meci oficial cu Timișoara Saracens, partidă ca ...
24 Iulie 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța așteaptă cu mare interes ședința din cadrul Adunării Generale a Federației Române de Rugby, acolo unde se vor discuta aspecte importante privind reluarea sezonului competițional. Cert ...
16 Iulie 2020
Rugbyștii de la Tomitanii Constanța trag tare la antrenament pentru a fi în cea mai bună formă la turneul play-off ce va debuta, pe 15 august, la Brașov, și care va închide sezonul 2019-2020 al Superligii. Antrenorii Geo ...
10 Iulie 2020
Echipa de rugby CS Năvodari, care activează în Divizia Națională de Seniori, își desfășoară antrenamentele respectând noile reglementări ale Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății, intrate în vig ...
06 Iulie 2020
La sediul CS Cleopatra Mamaia s-a desfășurat sâmbătă o ședință importantă la care au participat președintele Vasile Chirondojan, vicepreședinții Nicolae Buruiac și Nicolae Moraru, președintele onorific Eugen Cojocaru, di ...
Stire din Sport : Rugbyștii  de la Tomitanii vor termina pe teren sezonul aflat  în desfășurare
26 Iunie 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța se pregătește pentru reluarea sezonului competițional. Formația de pe litoral a reluat antrenamentele și a primit și o veste bună din partea Federației Române de Rugby. Astfel, în cadr ...
17 Iunie 2020
Șantierul din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", locul pe care se va înălța noua Sală Polivalentă a Constanței, își schimbă configurația de la zi la zi. După ce stadionul ITC a fost "ras" de pe fața pământului, iar î ...
Pagina a fost generata in 0.0833 secunde