Toate știrile despre rugby în ziarul Cuget Liber Online.

Rugby

Rugby, scris și rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunție simplificată /'ragbi/), este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport.
Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu balonul oval". Strămoșul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franța, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului colegiu din orașul Rugby, situat în Anglia. 

Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu și viitor pastor, a luat în brațe balonul și l-a purtat în spatele liniei porții adverse, deși tradiția cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. 
În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul și cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ține balonul în mâini, într-o fază a jocului în care așa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să evolueze progresiv.
2537 articole cu tagul "rugby". Ultima știre adaugata : Duminică, 12 Iulie 2026.

16 Ianuarie 2020
Echipa națională Under 20 a României este gata pentru primul stagiu de pregătire din acest an. "Tricolorii" s-au reunit la Snagov cu un lot de 31 de jucători și se pregătesc pentru participarea la Campionatul Europe ...
11 Ianuarie 2020
Echipa de rugby Tomitanii Constanța se pregătește să reia pregătirea pentru cea de-a doua parte a sezonului. Lotul se va reuni pe 20 ianuarie, la Constanța. Nu mai puțin de 14 sportivi au părăsit, în această pauză c ...
30 Decembrie 2019
La final de an, rugbyul românesc și-a stabilit cei mai buni jucători și antrenori, stabiliți prin votul iubitorilor de rugby, dar și al unei comisii special desemnate pentru fiecare categorie în parte.Cel mai bun jucător ...
Cuget Liber -
02 Decembrie 2019
CSA Steaua București a câștigat Cupa Românei la rugby, sâmbătă, după ce a învins-o în finală pe Timișoara Saracens, cu scorul de 22-19 (13-9), pe stadionul "Noua" din Brașov. Steaua și-a adjudecat trofeul după o lovitură ...
28 Noiembrie 2019
Echipa CS Cleopatra Mamaia încheie anul 2019 cu o victorie, scor 34-15, în fața formației Colegiului Tehnic "Dinicu Golescu". Partida, contând pentru etapa a 5-a a Campionatului Național de rugby juniori U19, s-a di ...
26 Noiembrie 2019
Echipa de rugby juniori U17 a Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța a câștigat, cu scorul de 57-7, partida cu CSS Unirea Iași, disputată pe stadionul "Mihail Naca", confruntare contând pentru etapa a opt ...
25 Noiembrie 2019
Echipa de rugby Tomitanii Constanța s-a făcut de râs, sâmbătă, în partida din Cupa României cu Timișoara Saracens, disputată pe stadionul "Mihail Naca". Bănățenii nu au avut deloc milă de sărmana formație de la malu ...
21 Noiembrie 2019
Jocul de rugby nu mai are secrete pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr. 29 "Mihai Viteazul" din Constanța. ACS Tomitanii Constanța, echipă finanțată de municipalitate, continuă acțiunile de promovare a rugb ...
19 Noiembrie 2019
Într-o partidă restantă din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby, CS Năvodari a întâlnit, pe stadionul "Flacăra", formația Bucovina Suceava. Oaspeții au deschis scorul prin Sabin Crețu, care ...
16 Noiembrie 2019
Echipa CS Cleopatra Mamaia a obținut prima victorie din actuala ediție a Campionatului Național de rugby juniori U19. Formația antrenată de Victor Bezușcu, Virgil Năstase, Marian Nache și Onal Agiacai s-a impus, vin ...
15 Noiembrie 2019
Echipa de rugby CS Năvodari se pregătește să susțină ultimul meci pe teren propriu din acest an. Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase va juca, duminică, 17 noiembrie, pe stadionul "Flacăra ...
11 Noiembrie 2019
Universitatea Cluj a învins, pe teren propriu, echipa ACS Tomitanii Constanța, scor 7-3 (0-3), într-un meci disputat în grupa A a Cupei României la rugby. În aceeași grupă, Timișoara Saracens a încheiat la egalitate, sco ...
08 Noiembrie 2019
Meciul din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby dintre CS Năvodari și Bucovina Suceava, care trebuia să se dispute duminică, 10 noiembrie, de la ora 11.00, pe stadionul "Flacăra", a fost reprogra ...
05 Noiembrie 2019
Stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Constanța a găzduit meciurile din cadrul celui de-al treilea turneu al Campionatului Național de rugby în 7 pentru echipe sub 19 ani.CS Cleopatra Mamaia a avut evoluții foarte bune ...
01 Noiembrie 2019
Stadionul "Constructorul-Cleopatra" din Constanța găzduiește, astăzi, 1 noiembrie, meciurile din cadrul celui de-al treilea turneu al Campionatului Național de rugby în 7 pentru juniori U19. Echipa CS Cleopatra Mama ...
31 Octombrie 2019
Stadionul "Mihail Naca" din Constanța a găzduit, ieri, meciul dintre Tomitanii și Știința Baia Mare, contând pentru etapa a 4-a a Cupei României la rugby. Conform așteptărilor, formația oaspete a reușit să câșt ...
29 Octombrie 2019
Etapa a 5-a a Diviziei Naționale de Seniori la rugby a programat meciul dintre RC Gura Humorului și CS Năvodari. În ciuda numeroaselor absențe provocate de accidentări, formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu ...
28 Octombrie 2019
ACS Tomitanii Constanța își confirmă statutul de cea mai slabă echipă care activează în Superliga de rugby. Asta după ce, sâmbătă, formația de la malul mării a fost învinsă, cu scorul de 34-40, în deplasare, de CS Univer ...
26 Octombrie 2019
CS Năvodari se zbate să ajungă pe primele poziții în Divizia Națională de Seniori la rugby. Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase joacă, sâmbătă, pe terenul ultimei clasate, RC Gura Humorul ...
24 Octombrie 2019
Echipa de rugby Tomitanii Constanța se află într-o situație dramatică: este cea mai slabă din Superligă, nu are niciun punct la activ, nu pare capabilă a învinge pe cineva, antrenorul cu care s-a pornit la drum a demisio ...
23 Octombrie 2019
Etapa a 4-a a Diviziei Naționale de Seniori la rugby a programat, pe stadionul "Flacăra", meciul dintre CS Năvodari și Grivița București. Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a câștigat cu ...
21 Octombrie 2019
Suferință, durere și neputință sunt atributele echipei de rugby Tomitanii Constanța, care s-au confirmat și după disputarea etapei a 8-a din Superligă, sâmbătă, pe stadionul "Mihail Naca", gazda meciului cu Știința ...
19 Octombrie 2019
Echipa de rugby Tomitanii Constanța primește, sâmbătă, de la ora 10.00, vizita CSM-ului Știința Baia Mare, echipă aflată pe primul loc în clasamentul Superligii. Tomitanii sunt pe ultimul loc, cu 0 puncte, și mai mu ...
18 Octombrie 2019
Etapa a 4-a a Diviziei Naționale de Seniori la rugby programează, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul "Flacăra", meciul dintre CS Năvodari și Grivița București. Etapa trecută, formația antrenată de ...
14 Octombrie 2019
Stadionul "Mihail Naca" din Constanța a găzduit, sâmbătă, meciul contând pentru etapa a 7-a din Superliga de rugby dintre formația gazdă Tomitanii și SCM Gloria Buzău. Aflate pe ultimele locuri ale clasamentului, ce ...
12 Octombrie 2019
Echipa de rugby Tomitanii Constanța nu a acumulat până acum niciun punct în Superligă și se află în căutarea primei victorii. Formația de pe litoral joacă, sâmbătă, la Constanța, împotriva Gloriei Buzău, echipă aflată pe ...
11 Octombrie 2019
Etapa a 3-a din Divizia Națională de Seniori la rugby programează, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 11.00, meciul dintre RC Bârlad și CS Năvodari. În primele două etape, pe teren propriu, CS Năvodari a învins pe CSU ...
05 Octombrie 2019
Echipa de rugby ACS Tomitanii Constanța a înregistrat, vineri, o nouă înfrângere în Superligă. Formația de la malul mării a evoluat în deplasare, în etapa a 6-a, cu Timișoara Saracens, una dintre cele mai puternice echip ...
05 Octombrie 2019
În cadrul etapei a 2-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, stadionul "Flacăra" din Năvodari găzduiește, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 11.00, meciul dintre CS Năvodari și Știința Petroșani. Este reeditarea f ...
Stire din Sport : CS Năvodari,  debut cu dreptul  în DNS la rugby
30 Septembrie 2019
Sâmbătă, pe stadionul "Flacăra" din Năvodari, s-a disputat întâlnirea din prima etapă a sezonului 2019-2020 din Divizia Națională de Seniori la rugby. Câștigătoarea ediției precedente a DNS, CS Năvodari, a pornit cu drep ...
Pagina a fost generata in 0.0964 secunde